Infecţia cailor urinare, litiaza renală

Dr. Victor Mirciulescu - Medic primar urolog, doctor în ştiinţe medicale

Infecţiile urinare reprezintă o serie de patologii destul de frecvent întâlnite şi sunt cauzate de proliferarea (dezvoltarea) anormală a agenţilor patogeni (cel mai adesea bacterii) la nivelul rinichilor şi/sau tractului urinar (ITU).

Pentru a înţelege mai bine care sunt cauzele acestor infecţii, cum se previn şi ce persoane prezintă risc crescut pentru a dezvolta aceste infecţii va trebui să înţelegem puţin anatomia aparatului urinar. Rinichii sunt două organe situate la nivelul trunchiului uşor posterior, rinichiul stâng fiind situat puţin mai sus decât cel drept. De la rinichi pornesc două canale (uretere) care transportă urină şi se varsă în vezica urinară, iar mai departe urina este eliminată prin intermediul uretrei, un canal care face legătura între vezica urinară şi mediul exterior.

Uretra la bărbat este cu mult mai lungă decât la femeie, având în vedere că ea străbate şi penisul. La femeie, însă, uretra are numai câţiva centimetri, iar din această cauză femeile fac mult mai uşor infecţii urinare decât bărbaţii.

Aproximativ 50% din femei au făcut cel puţin o dată în viaţă o infecţie urinară. Atât anatomia aparatului urinar cât şi faptul că la femeie este mult mai aproape orificiul anal de uretră decât la bărbaţi (favorizând deplasarea bacteriilor intestinale la nivelul orificiului uretrei), toate acestea predispun la un grad mai mare al infectivităţii femeilor.
 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate