Potrivit Observator, bărbatul a rămas încarcerat și a fost scos în stare de inconștiență. În tren se aflau aproximativ 30 de persoane, dar niciuna nu a fost vătămată.
Un bărbat și-a pierdut viața în județul Timiș, după ce mașina lui a fost izbită de tren
Incidentul tragic a avut loc luni dimineață, 13 aprilie, în jurul orei 13:00, în localitatea Peciu Nou din judeţul Timiş. Potrivit news.ro, un bărbat de 71 de ani a rămas încarcerat după ce mașina lui a fost izbită violent de un tren, la o trecere de nivel cu calea ferată.
„A fost alertat Detaşamentul 2 Pompieri Timişoara si la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ cu medic. În accidentul feroviar este implicat automotorul R 11112 (sensul de mers dinspre Cruceni spre Timişoara Nord) şi un autoturism. Conducătorul autoturismului a rămas încarcerat”, a informat ISU Timiş.
Bărbatul rămas încarcerat, iar când a fost scos dintre fiarele mașinii, era în stare de inconștiență. Din păcate, rănile suferite au fost mult prea grave și nu a supraviețuit.
În tren se aflau aproximativ 30 de persoane, dar care au scăpat fără vătămări.