Grevă generală în Sănătate. Sindicaliștii anunță proteste începând cu data de 20 iulie și declanșarea grevei generale pe 28 iulie

Membrii SANITAS anunță proteste începând din 20 iulie și declanșarea grevei generale pe 28 iulie

Sursa: facebook.com/Sanitas

Federația SANITAS a decis declanșarea grevei generale în sectorul Sănătate, iar prima acțiune va avea loc pe 20 iulie, urmând ca greva generală să aibă loc pe data de 28 iulie.

Federația SANITAS a decis declanșarea grevei generale în sectorul Sănătate, nemulțumită de politicile economice și sociale adoptate de Guvern. Hotărârea a fost luată marți, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Național al organizației, iar acțiunile de protest vor începe în a doua parte a lunii iulie. Reprezentanții federației susțin că măsurile adoptate în ultima perioadă afectează veniturile și drepturile angajaților din sănătate și asistență socială.

Grevă de avertisment pe 20 iulie, urmată de greva generală pe 28 iulie

Consiliul Național al Federației SANITAS a adoptat, marți, 7 iulie, hotărârea privind declanșarea grevei generale la nivelul întregului sector de negociere colectivă „Sănătate” și în toate unitățile sanitare din acest sector și potrivit deciziei adoptate, prima acțiune de protest va avea loc în data de 20 iulie, când este programată o grevă de avertisment între orele 09:00 și 11:00 și ulterior, începând cu data de 28 iulie va fi declanșată greva generală.

Pentru organizarea și coordonarea acțiunilor de protest, Consiliul Național a înființat Comitetul Național de Grevă, cu structuri la nivel central, județean și local, care vor avea rolul de a pune în aplicare hotărârea în fiecare unitate sanitară.

Citește și: Proteste la Casele de Pensii și spitalele din țară, din cauza legii salarizării. Sindicatele amenință cu greva generală

Reprezentanții SANITAS au precizat pe pagina de Facebook că decizia vine pe fondul efectelor pe care mai multe acte normative și măsuri ale Guvernului le au asupra veniturilor și

drepturilor personalului din sănătate și asistență socială.

Federația reclamă efectele generate de Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, care a exceptat de la reducerea cheltuielilor de personal doar o parte dintre unitățile sanitare publice, precum și modificările privind sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare și zilele de concediu suplimentar. Totodată, SANITAS critică și Legea nr. 141/2025, care a restricționat acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță în funcție de nivelul salariului net.

Federația își exprimă nemulțumirea și față de proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe care îl consideră profund inechitabil pentru personalul bugetar din sănătate și despre care afirmă că a fost elaborat fără respectarea procedurii de dialog social.

Citește și: O gravidă în nouă luni și-a prins soțul cu amanta pe plajă. Care a fost reacția femeii: “Ești dezgustător!”

Citește si: A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist

Printre motivele invocate se află și politica publică a Guvernului implementată prin Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu (PBSTM) 2025-2031.

Care sunt revendicările Federației SANITAS

Federația SANITAS solicită restabilirea drepturilor salariale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă nr. 1480/11.09.2023, care, potrivit organizației, au fost afectate de Ordonanța de Urgență nr. 7/2026 și mai cer anularea reducerii sporurilor și a zilelor de concediu suplimentar impuse prin OUG nr. 36/2025. O altă solicitare vizează acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță fără diferențiere în funcție de plafonul

salarial introdus prin Legea nr. 141/2025.

Citește și: Este grevă japoneză în spitalele din România din cauza legii salarizării. Sindicaliștii amenință cu grevă generală

În ceea ce privește proiectul noii legi a salarizării, SANITAS cere reluarea dialogului cu autoritățile, stabilirea unor coeficienți de salarizare corespunzători pentru personalul din sănătate și asistență socială, menținerea sporului de tură de 15%, menținerea sporului de 100% pentru activitatea desfășurată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporului pentru condițiile de muncă, includerea personalului TESA în aceeași anexă de salarizare și alinierea salariilor din asistența socială la nivelul sectorului sanitar neclinic.

„Această decizie este consecinţa directă a lipsei de răspuns şi de dialog din partea Guvernului şi avertizează asupra consecinţelor pe care continuarea acestor politici le va avea asupra sistemului sanitar şi asupra celor aproape 100.000 de membri ai Federaţiei”, afirmă reprezentanţii SANITAS.

 

 

 


Casa Iubirii