Grațiela, în lacrimi din cauza lui Radu! "Știți de câte ori plânge în afara emisiunii?" Aflați cum va reacționa Radu, dar și ce va spune Kinga, vineri, într-o nouă ediție incendiară Casa iubirii, de la 10:00 și 17:00, la Kanal D!

,

Grațiela a dat cărțile pe față și a recunoscut că suferă cumplit încă din cauza indiferenței lui Radu!


In articol:

Săptămâna se apropie de final, iar concurenții din Casa iubirii continuă să își caute perechea și încearcă să se cunoască mai bine și să comunice cât mai mult unii cu alții. Unii dintre ei se întâlnesc între patru ochi pentru prima dată în camera roșie, unde au prilejul să discute despre lucruri personale lăsând inhibițiile și emoțiile deoparte.

Alții încă speră la cei pe care ii plac, așa cum încă face și Grațiela, care încă mai visează și mai speră la o schimbare de atitudine din partea lui Radu!

Grațiela, în lacrimi din cauza lui Radu! "Știți de câte ori plânge în afară emisiunii?"

În ediția de vineri a emisiunii Casa iubirii, spiritele se mai liniștesc aparent, după atmosfera tensionată de joi, când Ștefania a anunțat că a primit un mesaj din partea lui Cristian prin care o înștiința că relația lor s-a încheiat.

casa iubirii

Bianca si Sorin, replici acide

[Sursa foto: Captură KANAL D]

Vineri se va iscă o nouă situație tensionată între Bianca și Sorin, după ce concurentul o acuză pe frumoasă brunetă că se victimizează. Tânăra îi răspunde răspicat să își vadă de treburile lui deoarece ea i se adresează lui Dragoș și nu are de gând să se victimizeze deloc.

casa iubirii

Pe de altă parte, Grațiela este îndemnată de Andreea Mantea să mai încerce să își rezolve problemele cu Radu. Deși până acum a vrut să pară că nu suferă deloc din cauza indiferenței lui Radu, în ediția de vineri, Grațiela va ceda și va izbucni în lacrimi, recunoscând faptul că regretă enorm atitudinea lui Radu și că suferă cumplit încă pentru că tânărul nu are sentimente pentru ea.

Andreea Mantea: Rezolva-ți problemele cu Radu, că dacă nu zic... Știți de câte ori plânge în afară emisiunii?

Grațiela: M-au sunat ai mei și mi-au spus!

Radu: Cred că aici mă asemăn cu Kinga, la anumite chestii prefer să tac din gură, să nu spun nimic!

Andreea Mantea: Radu, tot mai crezi că se preface?

Radu: Eu nu vreau să mai discut pe

subiectul asta!

Citeste si: Cristian i-a dat ”papucii” Ștefaniei printr-un simplu mesaj. Despărțirea lor i-a trezit suspiciuni Andreei Mantea ”Este cusută cu ață albă, le fel ca plecarea la mare” Ce ascunde Ștefania

Citeste si: Ce face Andreea Mantea în miez de noapte, atunci când toată lumea doarme. Fanii s-au crucit

 

Citește-ne pe

Citește și:

Imaginea care i-a făcut să exclame până şi pe inspectorii RAR: „E păcat să pui şurub unde poţi lega cu sârmă, adică funie“

Albert este noul concurent din ”Casa Iubirii”. Ce așteptări are tânărul de la acest show

Suntem zmei în online: Aproape jumătate din vânzările online din Europa de Est sunt făcute de români

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Ce face Andreea Mantea în miez de noapte, atunci când toată lumea doarme. Fanii s-au crucit

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies