Gabriel Coveşeanu

,
Gabriel Coveşeanu

Kanal D înseamnă pentru mine şansa de a face ce-mi place. E o colaborare care sper să fie cât mai lungă, îmi doresc să facem împreună producţii care să înregistreze adevărate succese pe piaţa media, să lucrăm în aceeaşi echipă profesionistă şi să continuăm să ridicăm Kanal D până va ajunge numărul 1.

Ce poate fi mai frumos şi mai emoţionant decât să participi la momentele cele mai preţioase din viaţa unor oameni. Vom aduce în casele telespectatorilor, momente unice, emoţii puternice şi lacrimi de fericire. Sunt convins că show-ul "Nuntă cu surprize” va fi unul care vă va cuceri.

Cove este actor de meserie, însă declară că iubeşte teatrul, filmul şi televizunea în egală măsură. “Initial am fost îndrăgostit de teatru.

Am vrut să fiu actor, am făcut facultatea, am terminat-o şi m-am angajat la teatrul Ion Creangă. Apoi am descoperit televiziunea. Din acel moment, pentru cele două domenii pot să spun că dragostea mea nu s-a împărţit ci s-a dublat.

Începuturile mele în televiziune au fost în 1998. În acel an se făceau nişte emisiuni de divertisment la TVR al căror realizator era regretatul Liviu Tudan, un om care mi-a insuflat dragostea pentru televiziune. În acele emisiuni eu interpretam diverse roluri în scenete scurte de tv. Aşa am prins gustul. Eu eram actor la Teatrul Ion Creangă, abia mă angajasem, nu ştiam prea multe despre ce înseamnă sau cum se face televiziune, dar atunci am făcut cunoştinţă cu acest univers şi am început să-l iubesc. În 2000 am intrat la “Surprize, surprize” şi de atunci am făcut televiziune la un nivel foarte înalt. Proba mea de foc acolo a fost dată. Apoi a urmat Kanal D, ca o maturizare, cu “Accepţi sau nu”, “Magic Taxi” şi acum “Fata lui tata”.

 

Citește-ne pe

Citește și:

Mesajul straniu publicat, cu o zi înainte de tragedie, de motociclistul care a murit pe şoseaua Hunedoara-Călan

"Va implor..." Apelul disperat al unei mamici dupa ce fata bebelusului ei s-a umplut de rani si cicatrici

Romgaz, profit record în primul trimestru. Rezultatele vin pe fondul scumpirilor fără precedent

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Lia Olguta Vasilescu: "Pensiile aflate pe legi speciale se dubleaza! Daca v-am spus ca sunt si prosti si iresponsabili"

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies