1001 de nopţi (redifuzare)

Şehrazat este o tânără văduvă care are un băiat în vârstă de 5 ani, bolnav de leucemie. După căutări îndelungate găseşte donatorul potrivit pentu fiul ei, dar în acelaşi timp este nevoită să găsească şi suma necesară pentru transplant într-un timp foarte scurt. Întâi îşi încearcă norocul cerând un credit de la bancă, apoi se duce la socrul său - dl. Burhan, iar în cele din urmă se hotărăşte să ceară un împrumut firmei de arhitectură la care se angajase în urmî cu trei luni.

În timp ce se zbate să facă rost de bani se luptă şi cu frică de a nu-şi pierde copilul iar când se aşteaptă mai puţin este supusă de către destin unei noi încercări. Tânără este prinsă la mijloc, nevoită să ia poate cea mai importantă decizie din viaţa ei.

Ce răspuns îi va da socrul său? O să primească Şehrazat împrumutul de la patronul ei, care nu are încredere absolut deloc în femei şi le consideră doar nişte vânătoare de averi? O să reuşească să-şi salveze copilul? Urmăreşte aventurile prin care trece Şehrazat pentru a-şi salva propriul copil, în serialul "1001 de nopţi", numai la KANAL D!

titlu original - Binbir Gece

anul - 2006

genul - Drama

Setări confidențialitate