Este Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe regiuni din țară. Meteorologii ANM anunță averse, vijelii și grindină

Este Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe regiuni din țară

Sursa: shutterstock.com

ANM a emis două avertizări Cod galben de vreme instabilă pentru data de 12 și 13 septembrie. Sunt anunțate averse torențiale, vijelii, grindină și cantități de apă de peste 30-40 l/mp.

Vremea se schimbă radical în mai multe regiuni din țară, iar meteorologii au emis avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică. Sâmbătă, 12 septembrie, fenomenele vor afecta în special jumătatea de est a țării când sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de mici dimensiuni. În unele zone, cantitățile de apă pot depăși 30-40 de litri pe metru pătrat.

Cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe județe din țară

Potrivit avertizării ANM, sâmbătă, 12 septembrie, vremea va fi instabilă în jumătatea de est a țării, iar duminică, 13 septembrie, fenomenele se vor muta în sud-est și, local, în centru și sud.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse care pot avea caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină de mici dimensiuni, cu diametrul de 1-2 centimetri. Vântul va prezenta intensificări temporare în sud-vest, în est și la munte, cu viteze în general de 40-60 km/h.

Citește și: Prognoza meteo ANM pentru sâmbătă, 12 septembrie 2026: Meteorologii anunță ploi și temperaturi în scădere

În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 10-15 l/mp și, pe arii restrânse, la peste 30 l/mp.

Citește și: Tatăl Valentinei Tănăsie, prima reacție după ce Vlad Bălțățeanu a fost adus în țară: „Nu mai știu de capul meu.”

Citește si: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”

O primă avertizare Cod galben este valabilă sâmbătă, 12 septembrie, începând de la ora 10:00 și este valabil până la ora 20:00. În județele Mehedinți și Dolj, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50-65 km/h.

Averse torențiale și cantități de peste 40 l/mp

O a doua avertizare de Cod galben este valabilă în intervalul 12 septembrie, ora 14:00 – 13 septembrie, ora 05:00 și aceasta vizează județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Brăila, precum și zona de munte a județelor Buzău și Prahova.

Citește și: Este COD portocaliu de caniculă. Prognoza meteo ANM pentru vineri, 11 septembrie 2026. Meteorologii anunță temperaturi de peste 35 de grade Celsius și ploi

În aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, caracterizate prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Meteorologii anunță și vijelii izolate, cu rafale de 50-70 km/h, precum și grindină de mici dimensiuni, de 1-2 centimetri.

Cantitățile de apă vor ajunge, în intervale scurte de 1-3 ore și prin acumulare, la 20-25 l/mp și, local, la peste 30-40 l/mp. Fenomenele sunt așteptate să se manifeste pe durata intervalului pentru care a fost emisă avertizarea.

 


Casa Iubirii