Reactia DURA dupa inchiderea scolilor! Elevii vor demiterea ministrului Anisie!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) susțin demiterea ministrului Educației, Monicăi Anisie, pentru modul în care a gestionat criza cauzată de pandemia de COVID-19, anunță MEDIAFAX.


In articol:

„Vineri, 22 mai a.c., în spațiul public au apărut informații conform cărora premierul României urmează să demită 3 miniștri, printre care și Monica Cristina Anisie, Ministru al Educației și Cercetării. Date fiind informațiile apărute în presă, susținem și salutăm această decizie, ca urmare a atitudinii ignorante de care actualul ministru al educației a dat dovadă în ceea ce privește problemele sistemului educațional din România”, spun elevii.

Citeste si: Andreea Pirui plange in hohote! Ella ii spune ca a vazut-o cum s-a sarutat cu Jador! Urmareste o Gala incendiara SAMBATA, de la 16:00 si 19:00

Elevii vor demiterea ministrului Anisie!

Asociațiile de elevi spun că, „prin inactivitatea Ministerului Educației și Cercetării”, aproximativ 900.000 de elevi au fost privați de dreptul la educație, deoarece „autoritățile nu și-au respectat datoria de a asigura dispozitive conectate la internet elevilor din mediile defavorizate”.

„Mai mult de atât, au existat solicitări din partea organizațiilor cu activitate în sfera educațională, încă de la începutul perioadei de suspendare a cursurilor, pe care Monica Anisie le-a ignorat, blocând accesul la educație. Amintim toate discursurile și aparițiile publice întârziate ale doamnei ministru, care nu au livrat informațiile necesare elevilor, cadrelor didactice și părinților în privința desfășurării învățământului la distanță și panicii instaurate, în ceea ce privește susținerea examenelor naționale”, arată sursa menționată.

Citeste si: Îți va fi greu să îl recunoști. Cum arăta Marius de la "Puterea Dragostei" în urmă cu doi ani?

De asemenea, în ciuda angajamentelor pe care ministrul educației și le-a asumat în fața elevilor reprezentanți, elevii spun că problemele nu au fost rezolvate.

Citeste si: Nelu Tătaru spune adevărul: Președintele Klaus Iohannis a fost informat greșit! Cine este de vină - capital.ro

„Am văzut în aceste luni ce înseamnă ca accesul la educație să fie blocat din cauza unui ministru. Sute de mii de elevi au fost lăsați deoparte, iar învățământul a fost în aer în lipsa unor măsuri concrete, pe toată perioada crizei. O altă problemă majoră pe care doamna Anisie și-a asumat că o va rezolva este problema transportului elevilor, care este pe departe de a fi rezolvată după ordonanța de urgență dată săptămâna trecută. Un alt ministru care amână rezolvarea problemelor și aruncă vina pe conducerile anterioare, nu ne va ajuta să progresăm și să îmbunătățim sistemul educație pentru elevii din România.”, a spus președintele AEC, Andreea Sabina Spătariu.

„Doamna Anisie a pretins de la bun început faptul că dumneaei va reprezenta un altfel de ministru, într-adevăr a fost. Tot ce a reușit să facă dumneaei pe toată durata mandatului a fost să își facă o campanie agresivă pe Facebook, plină de fake news. Ce observăm acum, în plină pandemie? Zeci de mii de elevi fără acces la educație, elevii ce urmează să susțină examenele se așteaptă din moment în moment ca din partea doamnei ministru să apară o altă decizie ce o contrazice pe precedenta, iar transportul elevilor, semnalat de Asociațiile de elevi de ani de zile, încă să există ca o problemă ce reduce accesul la educație. Mulțumim, doamna Anisie, dar, fiecare dintre noi trebuie să recunoască momentul în care este depășit de o situație, iar dumneavoastră ați reprezentat la perfecție imaginea unui Ministru care nu are habar despre fișa postului.” - este de părere președintele AEBI, Nicolae Alexandru Rădulescu.

Citeste si: Ce reguli ar putea fi impuse pe litoral în această vară?

În perioada de criză în care autoritățile trebuiau să ne transmită siguranță și responsabilitate, ne-au arătat lipsa de profesionalism pe care o au în luarea unor decizii de urgență, a fost creat mai mult haos și, chiar din contră, ne-a fost transmisă mai multă nesiguranță, ceea ce a dus la creșterea neîncrederii populației în acestea. De când am fost nevoiți să ne schimbăm stilul de viață din cauza pandemiei de covid, în care orele s-au mutat în mediul online, doamna Monica Anisie, având la cunoștință faptul că o multitudine de elevi români nu dispun de dispozitive sau conexiune la internet, le-a făcut obligatorii. De asemenea, MEC a elaborat un formular online care a fost trimis elevilor în care aceștia au fost întrebați dacă au sau nu conexiune la internet. Deopotrivă, a fost creată o mare confuzie cu privire la Examenele Naționale pentru care data la care acestea au fost programate a fost schimbată de cel puțin 3 ori. În concluzie, deciziile luate în ultima perioadă de către ministrul educației Monica Anisie și reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au creat o mare dezordine în învățământul românesc.”, spune și președintele AEM, Paula Livia Buda.

Citeste si: Cum ar fi putut America sa salveze 36.000 de vieti. De ce au murit 84% dintre bolnavii de coronavirus din SUA

Citeste si: Cum ar fi putut America sa salveze 36.000 de vieti. De ce au murit 84% dintre bolnavii de coronavirus din SUA

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Cookies