Elevii din România nu vor mai avea minivacanță cu ocazia Unirii Principatelor Române. Următoarea perioadă liberă prevăzută în structura oficială a anului școlar 2025-2026 va fi abia cu ocazia vacanței de schi.
Elevii nu vor avea minivacanță pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române
Elevii din România s-au bucurat de 19 zile libere în vacanța de iarnă. La data de 8 ianuarie 2026, elevii au revenit la orele de curs, sperând ca la finalul acelaiași luni să se bucure de o nouă minivacanță, cu ocazia Unirii Principatelor Române.
Fiind o sărbătoare legală, angajații din România beneficiază de o zi liberă, asemenea elevilor. Cu toate acestea, Ziua Unirii Principatelor Române pică sâmbăta în anul 2026, motiv pentru care elevii și angajații nu vor beneficia de zile libere în plus. Următoarea perioadă liberă prevăzută în structura oficială a anului școlar 2025-2026 va fi abia cu ocazia vacanței de schi.
Citește și: Niculina Stoican, anunț dur după ce a câștigat procesul împotriva Olguței Berbec: „Unii oameni sunt...”
Citește și: Pe ce dată încep examenele naționale 2026. Când au loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul
Vacanța de schi are o durată de o săptămână, iar perioada acesteia este decisă de inspectoratele școlare județene/ al municipiului București. Această săptămână liberă poate fi stabilită în perioada 9 februarie- 1 martie 2026. În primul interval, mai exact între 9 și 15 februarie 2026, elevii din Timiș, Cluj și Bistrița-Năsăud vor avea vacanța de schi, potrivit avocatnet.ro.
În al doilea interval al vacanței de schi, între 16 și 22 februarie 2026, se vor bucura de o săptămână liberă elevii din Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Brașov, Teleorman,
Dâmbovița, Prahova, Buzău, Călărași, Ialomița, Tulcea, Iași, Ilfov și București.În perioada 23 februarie și 1 martie 2026, elevii din Alba, Satu-Mare, Maramureș, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Suceava, Neamț, Bacău, Botoșani, Vrancea, Vaslui, Galați, Brăila, Giurgiu și Constanța se vor bucura de vacanța de schi.
Structura anului școlar 2025-2026
-
Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;
- Vacanță- de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;
-
Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;
- Vacanță de iarnă- de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;
-
Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- Vacanță de schi- o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
-
Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
- Vacanță de Paște- de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;
-
Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;
- Vacanță de vară- de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026, potrivit edupedu.ro.