Deși era pensionat, Adi lucra în continuare ca șofer, dar în regim part-time. Decizia de a-și continua jobul pare că i-a adus ghinion într-o zi de vineri, când acesta s-a prăbușit cu TIR-ul său în apele râului Aare. Deși trupul său a fost recuperat de echipajele salvatoare, pentru Adi nu s-a mai putut face nimic, notează publicația Blick.
Adi s-a prăbușit cu TIR-ul direct în râul Aare
Ziua fatidică s-a desfășurat vinerea trecută. Adi E. se deplasa cu TIR-ul din Olten spre Winznau. La un moment dat, camionul său a rupt balustrada unui pod din orașul Winznau din cantonul Solothurn, Elveția și s-a prăbușit în râul Aare.
După mai multe ore de intervenție, pompierii au reușit să scoată la suprafață trupul șoferului de TIR, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Patronul firmei pentru care lucra Adi nu își poate explica ce s-a întâmplat cu bărbatul și cum de a avut loc o asemenea nenorocire.
„Drumul este drept în zona podului. Poate a avut o problemă medicală. Ce s-a întâmplat este nespus de trist. Adi a fost un om blând, foarte apreciat și îndrăgit de toți”, a spus el, adăugând că vehiculul fusese verificat tehnic în septembrie.
El povestește că s-a întâlnit cu șoferul chiar în dimineața accidentului, în curtea firmei: „Mi s-a părut într-o stare bună.
Adi era pensionat, dar continua să lucreze ca șofer part-time
Deși era pensionat, Adi lucra în continuare ca șofer, dar în regim part-time. Patronul firmei la care lucra acesta a dezvăluit că Adi a lucrat pentru ei timp de 10 ani, a luat o pauză de un an, dar după s-a întors.
Dispariția sa lasă un gol imens în sufletul familiei, dar și a apropiaților și a celor care l-au cunoscut. Adi era șofer de camion, însă avea și o afacere proprie în Innerschweiz.