Ei sunt cei doi frați care și-au pierdut viața în Olimp. Vlad și Ionuț se aflau la muncă pe litoral când au intrat în apă pentru a se răcori

Cei doi frați care și-au pierdut viața în Olimp.

Sursa: Facebook

O zi în care marea a fost extrem de agitată s-a încheiat tragic în stațiunea Olimp. Doi frați, de 17 și 19 ani, au intrat în apă, deși pe plajă era arborat steagul roșu. Cei doi au fost scoși din mare în stop cardiorespirator, însă medicii nu au mai putut să îi salveze.

Frații veniseră pe litoral din județul Vaslui pentru a munci pe perioada vacanței. Mai aveau câteva săptămâni până la întoarcerea acasă, însă planurile lor au fost curmate după ce au intrat în apă pentru a se răcori.

Citește și: David și Franceska, doi tineri de 20 de ani, au fost găsiți fără viață după ce au dispărut în timpul unei excursii

Ce spune un salvamar aflat în zonă

Cei doi tineri care au murit în tragedia de pe litoral au fost identificați. Vlad și Ionuț erau originari din comuna Dodești, județul Vaslui, și plecaseră la malul mării pentru a lucra pe durata sezonului estival, notează Ziua de Constanța.

Un apropiat al celor doi a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Dumnezeu să vă odihnească în pace, prieteni dragi!”.

Un salvamar aflat în zonă a povestit cum s-a desfășurat intervenția și cât de dificilă a fost misiunea din cauza valurilor și a curenților puternici.

„Dintr-o dată am auzit ţipete de ajutor. Am intervenit, mi-am luat tubul de salvare, am intrat în apă, erau 3 persoane în stare de înec.

Unul dintre ei l-am salvat, iar ceilalţi 2 băieţi, pe unul dintre ei l-am tras de mână, iar valul fiind foarte mare, curentul foarte puternic mi l-a smuls. Da, l-am prins de mână, iar valul fiind foarte mare şi curentul mi l-a smuls şi l-a dat peste cap, şi probabil hula de fund mi i-a tras", a declarat Adrian Şerban, salvamar, citat de Observatornews.

Primul dintre cei doi tineri a fost recuperat din apă, iar echipele de salvare au început imediat manevrele de resuscitare.

Citește și: Primele imagini de la înmormântarea lui Alexandru, românul care și-a dat viața pentru a salva un copil de la înec, în Italia. Sicriul a fost acoperit cu drapelul României

„A fost găsit un pacient în stop cardio-respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate fără un rezultat favorabil, pacientul fiind declarat decedat", a declarat Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanţa.

Citește și: Valentin Sanfira, primul interviu despre divorț, la 6 luni de la despărțirea de Codruța Filip: „De nervi, am dat, te descarci.”

Citește si: Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

În paralel, scafandrii au continuat căutările pentru cel de-al doilea frate.

Acesta a fost localizat la aproximativ 20-25 de metri de țărm.

„O persoană fusese deja scoasă, am început căutările pentru a doua persoană şi într-un timp spunem noi foarte scurt am reuşit să găsim a doua persoană la aproximativ 20-25 de metri faţă de mal", a declarat Marian Ciulei, şef scafandri ISU Dobrogea.

În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, nici cel de-al doilea tânăr nu a putut fi salvat.

Salvamarii au avut numeroase intervenții

Marea a rămas agitată pe parcursul întregii zile, iar salvatorii au intervenit în mai multe situații în care turiștii au întâmpinat dificultăți în apă. Cele mai multe misiuni au avut loc în Eforie, însă au fost solicitări și în Olimp, Jupiter și Neptun.

„Sunt nişte curenţi foarte puternici, lumea nu înţelege, n-ai ce căuta în apă pe steag roşu. Gândiţi-vă că steagul roşu e şi pentru salvamari, nu numai pentru turişti", a declarat Vasile Borteş, şeful salvamarilor.

Citește și: Sfârșit tragic pentru un român de 37 de ani plecat la muncă în afară. Trupul său a fost găsit în Dunăre, în Viena, aruncat intenționat de doi polonezi

La Eforie Nord, un turist din Călărași a ajuns de două ori în pericol după ce a intrat în mare, deși condițiile nu permiteau scăldatul. Salvamarii l-au recuperat prima dată, însă bărbatul a revenit în apă și a avut din nou nevoie de ajutor.

După cea de-a doua intervenție, polițiștii locali l-au sancționat cu 1.000 de lei.

Tot în Eforie Nord, doi soți au avut nevoie de sprijin pentru a reveni la mal.

„Am intervenit cu ski-ul din dotare. M-am dus, era între 50 şi 100 de metri de mal. O dusese, am intervenit, am scos-o. Era pe sub apă doamna, am adus-o la mal. Am fost şi l-am luat şi pe domnul care era cu doamna", a declarat Claudiu Popescu, salvamar.

Specialiștii recomandă respectarea indicațiilor salvamarilor și a semnalizării de pe plajă. Atunci când este arborat steagul roșu, scăldatul este interzis, iar nerespectarea indicațiilor poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.

 

Taguri:

Casa Iubirii