Un autocar înmatriculat în România s-a răsturnat pe o autostradă din Slovenia,
Un autocar în care se aflau și români s-a răsturnat pe o autostradă din Slovenia
Accidentul a avut loc între localitățile Garciani și Murska Sobota, în jurul orei 5, ora 6 în România. 32 de persoane se aflau în autocar și se îndreptau spre Italia.
Conform Ministerului Afacerilor Externe din Capitală, trei persoane de origine română și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au fost transportate la spital de urgență, pentru a primi îngrijirile medicale de care aveau nevoie.
O anchetă a fost deschisă în acest caz, în încercarea de a se stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului. Conform presei, autocarul era înmatriculat în județul Brașov, iar cursa pe care o efectua era România-Italia.
Restul persoanelor aflate în autocar au ajuns într-o locație a Agenției Drumurilor din Murska Sobota, urmând să fie preluate de un autocar al companiei de transport, pentru a ajunge la destinație.
Mărturiile unuia dintre supraviețuitori
Una dintre persoanele care au supraviețuit a vorbit, conform ebihoreanul.ro, despre ceea ce s-a întâmplat. Conform acestuia, șoferul a ațipit, iar autocarul a ieșit de pe autostradă.
„Majoritatea dormeau când s-a produs accidentul. Șoferul a ațipit și a ieșit de pe autostradă. Două secunde a durat totul.
Eu am fost printre primii care au încercat să spargă parbrizul, să putem să ne evacuăm. Am fost rănit ușor, cu tăieturi de la sticlă. Sunt ușor lovit la mâna dreaptă, dar cel mai important este că sunt în viață”, a povestit una dintre persoanele vătămate.
„Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgență, pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și cu privire la circumstanțele producerii accidentului.
Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la fața locului pentru a acorda asistență consulară cetățenilor români implicați în accident”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.