Conform Actualitatea prahoveană, tânăra se afla la volanul unui Audi și s-a izbit violent de un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 37 de ani. Această a scăpat cu viață, însă pentru tânăra de 19 ani nu s-a mai putut face nimic.
Citește și: Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața după ce un avion încărcat cu bani s-a prăbușit în Bolivia
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești
Evenimentul rutier a avut loc marți dimineață, 3 martie 2026, în cartierul Albert din Ploiești, pe strada Buda. Două autoturisme s-au izbit violent, iar mașina tinerei de 19 ani a fost proiectată în remorca unui TIR.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje, întrucât cele două tinere, de 19 și 37 de ani, au rămas încarcerate.
„La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de, o autospecială de grea, o ambulanță de intensivă mobilă, precum și un echipaj de prim ajutor și o ambulanță cu SAJ Prahova.
Citește și: Gina Bradea, în doliu! Îndrăgita vedetă plânge de câteva zile încontinuu: „A făcut blocaj renal.”
Audi-ul a fost proiectat în remorca unui TIR care se afla parcată la marginea drumului, iar șoferița de 19 ani a rămas încarcerată. În accident au fost implicate două autoturisme și o remorcă parcată.
În urma impactului, două persoane au rămas încarcerate, dintre care una în stare de inconștiență”, a transmis ISU Prahova.
Tânăra de 19 ani și-a pierdut viața
Femeia în vârstă de 37 de ani era conștientă și a fost extrasă în siguranță de salvatori și transportată ulterior la spital pentru mai multe îngrijiri.
Din păcate, pentru tânăra de 19 ani, șoferița Audi-ului, nu s-a mai putut face nimic, aceasta prezentând vătămări incompatibile cu viața.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.