Două autoturisme s-au ciocnit violent în București. Trei persoane au fost grav rănite

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 10 dec 2025, 10:08

Trei persoane au fost rănite în București.

Sursa: Captură ȘtirileProtv

Trei persoane au fost rănite în urma unei coliziuni puternice, petrecută în Sectorul 3, din București.

O seară liniștită pe Calea Călărași s-a transformat în haos în jurul orei 21.00, când două autoturisme s-au lovit în plin, notează ȘtirileProTV .  

Citește și: Un copil de 12 ani și-a pierdut viața în Fetești, după ce un șofer băut a dat peste el și fratele său. În ce stare se află cealaltă victimă

Trei persoane au fost rănite în urma impactului

Conform relatărilor șoferului de ridesharing, o conducătoare auto în vârstă de 35 de ani ar fi ieșit brusc dintre mașinile staționate, izbindu-l puternic.

Bărbatul se deplasa către zona Pieței Muncii în momentul în care autoturismul femeii a ieșit pe carosabil de pe partea stângă, fără vizibilitate suficientă, notează sursa menționată anterior. Impactul a fost inevitabil.

Citește și: Cât are de plătit Traian Băsescu pentru impozitul din 2026: “Cred că acum s-a ajuns la un preț corect.”

Citește si: Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”

În mașina condusă de tânăr se afla o pasageră, aflată pe bancheta din spate, care a suferit o contuzie craniană și a fost transportată de urgență la spital.

Vehiculul era unul închiriat, iar proprietarul a venit rapid la fața locului imediat ce a aflat despre incident.

Citește și: Un șofer de 26 de ani a lovit două ambulanțe, în București, după ce a intrat cu mașina într-un copac

Ambii șoferi au primit îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis un dosar pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.