În ediția de miercuri a emisiunii matrimoniale „ Casa iubirii ”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, Dorobanțu, câștigătorul sezonului 4, le va face o vizită neașteptată concurenților!
Dorobanțu revine în „Casa iubirii”
În episodul din „ Casa iubirii ” de mâine, 29 aprilie 2026, fetele vor sta ca pe ace când vor primi imagini pe conexiune din casa băieților. Instant concurentele se vor gândi că o nouă concurentă va intra în competiție, dar se pare că nu este așa. Persoana misterioasă care va veni în „Casa iubirii” este chiar Dorobanțu, câștigătorul sezonului 4, care va reveni pentru a le face o vizită, iar atunci când fetele îl vor vedea, vor striga în gura mare de emoție fiindcă vor fi foarte surprinse.
Pe de altă parte, Lucia va avea o reacție rezervată în ceea ce-l privește pe Dorobanțu. Reamintim că, în sezonul 4, concurenta și-a declarat sentimentele față de Dorobanțu, dar s-a lovit de refuzul acestuia și de relația pe care urma să o aibă cu Naomi, iubita actuală a fostului concurent, la rândul ei fostă concurentă a sezonului anterior. Așadar, la venirea lui Dorobanțu în „Casa iubirii”, Lucia își va afirma posibila teamă de apariție a anumitor interpretări și de reacția lui Iosif din cauza trecutului.
De cum intră în casa fetelor, Dorobanțu ține în mâini un mare buchet de flori, apoi va lua loc pentru a discuta cu concurentele sezonului 5. Lucia va fi, evident, foarte curioasă să afle dacă fostul concurent a discutat cu Iosif, și dacă da, ce anume au discutat.
Urmăriți materialul video de mai jos pentru a viziona întregul moment:
Ce se întâmplă mai departe și ce discuții va purta Dorobanțu cu restul fetelor din casă, dar și ce va avea Iosif de spus, aflăm în ediția din „Casa iubirii” de miercuri, 29 aprilie 2026, de la orele 10:00 și 16:30, doar la Kanal D!