Doi polițiști au fost agresați de un bărbat, după ce iubita acestuia i-a chemat pentru a aplana o dispută domestică

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 11 feb 2026, 11:36

Doi polițiști au fost atacați de un bărbat într-un bloc din Constanța.

Sursa: facebook.com/europapress.ro

Doi polițiști au fost atacați de un bărbat chemat să aplaneze un conflict domestic, într-un bloc din Constanța. Bărbatul este cunoscut pentru problemele psihice cu care se confruntă.

Doi polițiști au fost atacați, într-un bloc din Constanța, de un bărbat cunoscut pentru problemele psihice cu care acesta se confruntă. Cei doi polițiști au fost sunați de către iubita bărbatului pentru a aplana un conflict. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Doi polițiști atacați de un bărbat într-un bloc din Constanța

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 au fost solicitați să intervină într-un conflict domestic după ce o femeie de 36 de ani, fosta parteneră a bărbatului, a cerut ajutor.

Conform unui comunicat al IPJ Constanța, echipajul s-a deplasat la adresa indicată pentru a preveni izbucnirea unui conflict fizic și pentru a menține ordinea publică. „Având în vedere informațiile furnizate de către femeie, conform cărora bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice, echipajul de poliție s-a deplasat la adresa indicată pentru a preîntâmpina producerea unui conflict fizic și pentru a asigura ordinea publică”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța, potrivit observatornews.ro.

Potrivit aceleiași surse, polițiștii au acționat exclusiv în exteriorul imobilului, fără a intra în locuință.

Citește și: Mesajul plin de durere transmis de Andreea, sora afaceristului care și-a pierdut viața în Ciortești: „Viața mea s-a transformat în cel mai urât coșmar”  

Situația a escaladat în momentul în care bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a ieșit din apartament.

Conform poliției, acesta a devenit agresiv și i-a lovit pe agenți. „În momentul în care bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a ieșit din locuință, acesta a manifestat un comportament ostil, lovind forțele de ordine”, potrivit comunicatului Poliție.

Imaginile surprinse de camera de supraveghere din scara blocului arată cum bărbatul iese din casă și începe să îi lovească pe polițiști.

Citește și: Naomi de la Casa iubirii, anunț trist după despărțirea de Dorobanțu: „Am plâns toată ziua.”

Citește si: Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor

"Persoana în cauză a manifestat un comportament violent. A opus rezistență, a lovit colegii din patrulă. Riscul a fost real şi imediat", a declarat Victor Maftei, preşedintele sindicatului SIDEPOL Constanţa.

În cele din urmă, bărbatul a fost încătușat și dus la sediul Secției 2 de Poliție.

Bărbatul este acum cercetat pentru ultraj

După imobilizare, bărbatul a prezentat o altă variantă a incidentului și susține că polițiștii ar fi pătruns ilegal în locuința sa și că intervenția nu ar fi fost una corectă.

„Au pătruns ilegal. Au pus piciorul în casa mea, i-am avertizat de trei ori. Au pus şi mâinile, au oprit ușa să nu o pot închide. Şi de acolo a degenerat totul", spune atacatorul.

Bărbatul mai afirmă că nu i s-ar fi acordat dreptul la un avocat și că ar fi fost trimis la spital fără motive întemeiate. „Au refuzat să-mi acorde un avocat din oficiu şi au preferat pur şi simplu să scape de mine şi să mă trimită la spitalul de psihiatrie", mai spune bărbatul.

Citește și: Incident mortal pe DN1! Un bărbat s-a stins din viață după ce un autoturism și o autoutilitară s-au izbit puternic

Reprezentanții Poliției resping aceste acuzații. „Pe durata intervenției, poliţiştii nu au pătruns în interiorul locuinței. Persoana a fost condusă la sediul Secției 2, unde a continuat să prezinte o stare de agitație psihomotorie şi în consecință, a fost solicitat un echipaj de ambulanță, care l-au transportat la spitalul de psihiatrie", a declarat Andreea Ambroze- IPJ Constanţa.

Bărbatul este cercetat acum penal pentru ultraj.

 


Casa Iubirii