Cei doi au fost găsiți fără suflare marți, în jurul orei 21:00, într-o mașină parcată într-un garaj de pe strada Salvu Buhagiar din Marsascala, scrie tvmnews.mt. Polițiștii au deschis acum o anchetă.
DJ Ryan Spiteri, găsit fără viață într-o mașină, alături de o femeie
Miercuri dimineață, poliția a confirmat, într-un comunicat, că DJ Ryan Spiteri, în vârstă de 47 de ani și femeia de 41 de ani au fost găsiți fără suflare într-o mașină dintr-un garaj din Marsascala, Malta.
Potrivit poliției, cei doi se aflau în stare de inconștiență în interiorul vehiculului, o echipă medicală fiind chemată de urgență la fața locului. Din păcate, însă, nu au mai putut decât să constate decesul celor două persoane.
Citește și: Maria Constantin, dezvăluiri surprinzătoare la trei ani de la nunta cu Robert Stoica: „Ne-a luat valul.”
Pe rețelele sociale, nimic nu ar fi anunțat o asemenea tragedie. DJ Ryan Spiteri era activ pe Facebook și participase recent chiar și la Cupa Mondială 2026, unde își făcuse un selfie.
O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia. În acest stadiu este exclusă implicarea unor terțe persoane, însă investigațiile continuă.