Deflagrație puternică la CET Vest București. Două transformatoare au fost afectate, iar alimentarea cu energie a fost oprită

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 21 apr 2026, 09:27

Deflagrație puternică la CET Vest București.

Sursa: facebook.com/Meteoplus

Un incendiu a izbucnit la CET Vest din București, unde două transformatoare au fost cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, iar alimentarea cu energie a fost oprită.

O deflagrație puternic a izbucnit luni seară la CET Vest din București. Flăcările s-au manifestat la mai multe transformatoare, iar intervenția pompierilor a fost una de amploare. În mai multe zone din Capitală s-a simțit o scădere a tensiunii electrice.

Deflagrație la CET Vest București

O deflagrație a izbucnit, luni seară, la CET Vest din Bucureşti, manifestându-se cu flacără deschisă la trei transformatoare.

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, iar o scădere a tensiunii electrice s-a simțit pentru câteva secunde în mai multe zone din București, în jurul orei 23:35.

La un moment dat, a fost oprită alimentarea cu energie electrică la nivelul obiectivului. Pentru a asigura o cantitate suficientă de apă, a fost suplimentat dispozitivul cu opt autospeciale de stingere de mare capacitate (cisterne). „Intervenim în continuare pentru localizarea incendiului”, a anunțat ISU potrivit hotnews.ro.

Potrivit ultimelor evaluări, flăcările au afectat în total trei transformatoare electrice.

Citește și: Un bloc întreg a fost cuprins de foc în Constanța! Un bărbat a ajuns în stare extrem de gravă la spital și alte 10 persoane au rămas internate

Din păcate, incendiul a implicat inițial două transformatoare, iar în interiorul acestora se aflau aproximativ 30 de tone de ulei care ardea, ceea ce a făcut ca intervenția să fie mult mai dificilă, pompierii fiind nevoiți să folosească apă și spumă pentru a limita extinderea

focului și pentru a reduce alte riscuri.

Nu a fost emis un mesaj Ro-Alert

Autoritățile au precizat că nu a fost emis un mesaj Ro-Alert, deoarece zona în care a izbucnit incendiul este departe de locuințe. Cu toate acestea, populația a fost sfătuită să ia măsuri de precauție.

„Incendiul a afectat cele două transformatoare de 110/6 kV destinate alimentării serviciilor interne ale centralei.

Incendiul a fost stins, iar în acest moment se desfăşoară evaluarea instalaţiilor afectate şi stabilirea intervenţiilor necesare pentru reluarea activităţii în condiţii de siguranţă. ELCEN analizează în acest moment ce instalaţii pot fi repornite şi în ce configuraţie poate fi asigurată în continuare furnizarea apei calde”, anunţă ministrul Energiei, Bogdan Ivan, potrivit news.ro.

De asemenea, pe pagina sa de Facebook, ministrul energiei a mai anunțat care este situația la această oră:

„Situația, la această oră:

Citește și: Tragedie în Vrancea! Doi tineri au fost arși de vii într-un accident rutier. Prietenii din spate au fost martori la cele întâmplate!

Citește si: Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”

– la momentul izbucnirii incendiului, o singură stație de 110 kV, IREMOAS, a rămas fără tensiune, însă alimentarea a fost restabilită rapid; au fost întrerupți 7 MW timp de 8 minute;

– instalațiile Transelectrica, din care este alimentată zona de vest a Municipiului București, funcționează în parametri normali;

– transformatoarele centralei cu ciclu combinat din cadrul CET București Vest nu au fost afectate;

– incendiul a afectat cele două transformatoare de 110/6 kV destinate alimentării serviciilor interne ale centralei;

– incendiul a fost stins, iar în acest moment se desfășoară evaluarea instalațiilor afectate și stabilirea intervențiilor necesare pentru reluarea activității în condiții de siguranță;

– ELCEN analizează în acest moment ce instalații pot fi repornite și în ce configurație poate fi asigurată în continuare furnizarea apei calde;

– din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Rămân în contact permanent cu toate instituțiile implicate și voi urmări îndeaproape intervenția și etapele de remediere. Prioritatea mea este siguranța oamenilor și menținerea alimentării.”

Citește și: Un copil de 7 ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Focșani. Unde se afla tatăl minorului când a avut loc incidentul

Șeful DSU a explicat că intervenția nu a putut beneficia de sprijinul unor echipamente speciale. „Din păcate, roboții nu pot fi folosiți, sunt în mentenanță, nu sunt în Capitală ”, a adăugat acesta.

Pe durata intervenției, alimentarea cu energie electrică la nivelul obiectivului a fost oprită pentru a permite desfășurarea operațiunilor în siguranță. De asemenea, suplimentarea autospecialelor a avut ca scop asigurarea unei cantități suficiente de apă pentru stingerea incendiului și răcirea instalațiilor afectate.

Intervenția pompierilor a continuat până când incendiul nu s-a mai manifestat cu flacără deschisă, iar ulterior, echipele au rămas la fața locului pentru a răci zona și pentru a preveni reaprinderea focului.

 


Casa Iubirii