De ce nu se plafoneaza preturile! Ministrul Agriculturii:"Se creeaza efecte negative! Nu avem dreptul sa vulnerabilizam producatorii"

O eventuală plafonare a preţurilor pe durata stării de urgenţă ar putea avea efecte negative atât asupra consumatorilor, cât şi asupra producătorilor, spune ministrul Agriculturii, Adrian Oros.


In articol:

El adaugă că a fost înregistrată o creştere a preţurilor atunci când şi cererea a fost mare, când cumpărătorii intraţi în panică îşi făceau stocuri de alimente, dar că pentru produsele autohtone, cel puţin, preţurile şi-au revenit la normal.

„Plafonarea preţurilor la raft - dacă noi, statul, impunem doar o plafonare, creăm două efecte negative: încurajăm piaţa neagră şi dispar de pe piaţă cei mai slabi producători. Noi, ca şi stat, nu avem dreptul să-i vulnerabilizăm pe aceştia”, a declarat Oros la Digi24.

El a precizat că, încă dinaintea stării de urgenţă, a fost discutată cu alte ţări care au impus restricţii de circulaţie formarea unor culoare verzi pentru transportul mărfurilor, în primul rând pentru alimente, furaje, medicamente şi dispozitive medicale.

Adrian Oros a adăugat că a cerut primarilor să nu închidă pieţele agro-alimentare pentru că acestea sunt mai sigure decât magazinele mici. În plus, acestea sunt locurile în care îşi vând produsele şi producătorii locali.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat la Digi24 că nu sunt creşteri mari şi uniforme în ceea ce priveşte alimentele şi că cele mai mari scumpiri s-au înregistrat pe zona de produse medicale şi sanitare - echipamente de protecţie, măşti, dezinfectanţi.

El adăugat că au fost înregistrate şi scăderi de preţuri, la anumite produse.

Noi ne-am uitat din noiembrie-decembrie încoace. Faţă de noiembrie sau ianuarie, sunt situaţii în care avem preţuri mai mici acum, în martie. Deci, nu avem o tendinţă uniformă, să zicem că toate preţurile cresc şi cresc accelerat”, a argumentat Chiriţoiu.

Citeste si: Coronavirus Romania - Inca 200.000 de romani se pregatesc sa vina acasa. Intram in scenariul 4

Citeste si: Coronavirus - Un bebelus a murit in SUA. "Acest caz este un apel la trezire!"

Citeste si: Coronavirus Romania - Doi copii au fost preluati de autoritati dupa ce parintii lor au fost diagnosticati cu coronavirus

 

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate