David, un elev al unei școli locale, a fost atacat cu un cuțit în timp ce se afla într-o baie publică, în timp ce mama sa îl aștepta afară. Atac ul a avut loc joi seara, în jurul orei 19:45, după ce copilul participase la o lecție de limba engleză, notează ȘtirileKanalD.
Citește și: Un bărbat și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Berceni
Medicii nu au mai putut face nimic pentru David
Potrivit autorităților, agresorul, un tânăr de 23 de ani de origine peruană, l-a înjunghiat pe băiat de mai multe ori în spate, provocându-i răni severe la gât, spate și torace. Echipajele de urgență au ajuns rapid la fața locului, iar medicii l-au găsit pe David în stop cardiorespirator.
După ce au încercat manevre de resuscitare, copilul a fost transportat cu elicopterul în stare critică la spital.
După atac, agresorul a fugit, însă a fost prins de autorități la câteva ore după incident. Conform sursei menționate mai sus, suspectul suferea de autism. În urma acestui atac, autoritățile au deschis o investigație pentru a stabili motivele și circumstanțele exacte ale tragediei.
Familia și apropiații sunt în stare de șoc
David era un elev în clasa a VI-a și făcea parte din echipa de fotbal a unui club local.
„Reiterăm sprijinul nostru pentru familia minorului decedat și facem apel la responsabilitatea și calmul tuturor cetățenilor în aceste momente dificile”, au declarat autoritățile locale.