După discuțiile tensionate din episodul anterior al emisiunii „Casa iubirii”, cei doi concurenți au ajuns din nou într-un punct sensibil, în care au ieșit la suprafață neînțelegerile.
Ce s-a întâmplat astăzi între Valentin și Daniela
Valentin a mărturisit că simte că discuțiile dintre el și Daniela se transformă, mai degrabă, într-o confruntare decât într-o încercare de a rezolva problemele.
„Ții, cumva, să mă tot punctezi rău. Nu simt că e o luptă să rezolvăm o chestie.(...) Dăm, parcă, unul în altul”, i-a spus el Danielei.
Vorbele lui au durut-o pe concurentă, care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. Daniela a încercat să explice că reacțiile ei nu au avut niciodată scopul de a demonstra cine are dreptate: „Nu e vorba despre o luptă de adevăr sau cine spune adevărul”.
Ulterior, blondina a recunoscut că, inițial, nu și-a dorit să vorbească despre ceea ce a deranjat-o, însă emoțiile au copleșit-o.
„Nici nu voiam să spun, neapărat, că m-a deranjat. După n-am mai putut și am început să plâng, pentru că așa mă exprimam eu. De dimineață, cum a fost subiectul respectiv, el când a venit să dezbatem subiectul mi-a pus întrebarea despre cum sunt eu văzută în Alba, eu înțelegeam că o dădea ca și cum el nu știe, când, de fapt, am discutat tot... El știe...”, a spus Daniela.
Citește și: Greșeala fatală care te trimite la reanimare! A ajuns la spital după ce a…
De cealaltă parte, Valentin a susținut că nu și-a dat seama că Daniela se simțea atât de afectată de discuție și că, dacă ar fi înțeles mai devreme, ar fi oprit conversația: „Nici n-am înțeles că ar fi deranjat-o ceva, poate de aia am și continuat un anumit subiect, că m-aș fi oprit dacă înțelegeam că o deranjează”.
Daniela a încercat să clarifice și faptul că reacțiile ei nu au fost menite să-l pună pe Valentin într-o lumină proastă, ci au venit din dificultatea de a gestiona situația: „Pur și simplu,
Rămâne de văzut dacă Valentin și Daniela vor reuși să depășească aceste neînțelegeri. Nu ratați edițiile viitoare ale emisiunii „Casa iubirii”!