Concurenții noului sezon al emisiunii „Casa Iubirii” fac primii pași în călătoria lor spre marea iubire. În ediția de vineri, 16 ianuarie 2026, Daniela și Valentin merg la prima lor întâlnire, într-un cadru rupt din filmele de dragoste. Valentin încearcă să îi arate Danielei cât de romantic este, așa că o surprinde cu un buchet de flori și multe complimente.
Daniela și Valentin merg la primul date
Primele simpatii au început să apară între concurenții „Casa Iubirii”, iar acum este momentul pentru a face primul pas. Daniela a primit cele mai multe voturi din partea băieților, motiv pentru care a primit titlul de lideră a casei fetelor în această săptămână. Fetele l-au votat pe Valentin, motiv pentru care acesta a fost numit lider al casei băieților.
Titlul de lider a venit la pachet cu o surpriză pentru cei doi concurenți.
Valentin o surprinde pe Daniela cu un buchet de flori superb, arătându-i astfel cât de romantic și atent poate să fie față de persoana specială din viața sa.
Valentin: M-am chinuit să caut un buchet măcar minim la fel de frumos ca tine.
Daniela și Valentin s-au bucurat din plin de cina romantică, aprofundând câteva subiecte sensibile.
Valentin: De când ai intrat în casă mi s-a părut că nu prea m-ai băgat în seamă, nu știu. Știai că o să avem, poate, o întâlnire și ai zis să te păstrezi?
Daniela: Eu aștept ca băiatul să facă pași.
Cina romantică dintre Valentin și Daniela a fost transmisă și în cele două case, a fetelor și a băieților, unde concurenții au putut să observe fiecare gest, dar și adevărata conexiune dintre cei doi.
Robert: Cum ți s-a părut Ștefan, Daniela cu Valentin?
Ștefan: Mi s-au părut prietenoși.
Robert: Nu simți nimic acolo, amoros?
Ștefan: Personal, nu.
Cina romantică a fost completată și de un dans, care a fost privit îndeaproape de concurenții din „Casa Iubirii”.
Jaqueline: Dacă e chimia acolo, de ce să nu se pupe?