Acțiunea vine după mai multe amânări și are ca scop reducerea debitului pe Brațul Bala și redirecționarea unei părți din apă către sectorul vechi al fluviului. Procesul se realizează prin pomparea apei în compartimentele etanșe ale barjei, iar pentru fiecare dintre cele patru nave implicate este estimat un timp de lucru de aproximativ 3-4 ore, potrivit Observatornews.
Patru barje vor fi amplasate pentru a modifica direcția curentului
Administrația Națională „Apele Române” anunță că ultima dintre cele patru barje pregătite pentru această intervenție a fost încărcată joi. Specialiștii au stabilit amplasarea acestora astfel încât efectul de dirijare a curentului către brațul vechi al Dunării să fie cât mai eficient.
„Ieri (joi, 6 august 2026, n.r.)
Citește si: Ilie Năstase ar fi fost implicat într-un incident conjugal. Autoritățile au deschis o anchetă
Primele două barje vor fi poziționate la aproximativ 500 de metri de intrarea în Brațul Bala, iar celelalte două vor fi amplasate în amonte. Configurația acestora va fi una oblică față de direcția apei, pentru formarea unor praguri artificiale care să ajute la dirijarea unei părți din debit către brațul vechi al Dunării.
Nivelul apei la Cernavodă continuă să scadă
Intervenția are loc într-o perioadă în care debitul Dunării se menține la valori foarte scăzute.
Citește și: Iașiul reduce iluminatul public pe timpul nopții pentru a economisi energie
În zona Cernavodă, nivelul apei a mai coborât cu 2 centimetri față de ziua precedentă, ajungând la -220 centimetri. Estimările specialiștilor indică o posibilă scădere până la -230 centimetri în data de 13 august, în lipsa unor modificări importante.
Potrivit prognozelor hidrologice, debitul Dunării ar putea crește ușor până la aproximativ 1.450 metri cubi pe secundă la jumătatea săptămânii viitoare, însă valoarea rămâne mult sub media obișnuită pentru luna august.
Specialiștii precizează că evoluția nivelurilor în zona Cernavodă poate fi influențată de intervenția realizată în zona de confluență cu Brațul Bala, motiv pentru care estimările au un caracter orientativ.