Cui aparțin rămășițele umane găsite în iazul Dănceni. Ce au stabilit anchetatorii

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 15 iul 2026, 17:00

S-a aflat cui aparțin rămășițele umane din iazul Dănceni.

Sursa: Ziua Md

S-a aflat cui aparțin rămășițele umane descoperite în iazul din Dănceni. Anchetatorii încearcă acum să le stabilească identitatea.

Primele concluzii ale investigației arată că rămășițele umane găsite în iaz ul din localitatea Dănceni, raionul Ialoveni, aparțin la două femei. Potrivit investigațiilor desfășurate până în acest moment, una dintre victime ar avea între 20 și 30 de ani, iar cealaltă între 60 și 70 de ani, conform ziuamd.

Citește și: Cinci persoane și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Turiștii explorau peșteri situate la 50 de metri adâncime

Anchetatorii încearcă să le stabilească identitatea

Deși anchetatorii au reușit să stabilească sexul și vârsta aproximativă a victimelor, identitatea acestora rămâne necunoscută. Cercetările sunt îngreunate deoarece nu au fost recuperate toate rămășițele, iar oamenii legii încearcă să afle și dacă între cele două femei exista vreo legătură.

Descoperirea a fost făcută de un pescar, care a observat rămășițele în iaz și a anunțat imediat autoritățile.

Din primele informații obținute în cadrul anchetei, fragmentele umane ar fi fost puse în saci legați de greutăți, iar medicii legiști estimează că acestea s-au aflat în apă de cel mult două luni.

Citește și: Maria Constantin, dezvăluiri surprinzătoare la trei ani de la nunta cu Robert Stoica: „Ne-a luat valul.”

Citește si: „Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Citește și: Când și unde va fi înmormântat Gabi Mureșan. Suporterii i-au strigat numele și l-au aplaudat pentru ultima oară

În paralel, poliția face apel la persoanele care au rude, prieteni sau cunoscuți dispăruți în ultimele două luni și a căror dispariție nu a fost anunțată autorităților să contacteze de urgență oamenii legii.

„Polițiștii desfășoară în continuare acțiuni pentru identificarea victimelor și stabilirea unei eventuale legături de rudenie între acestea.

Dacă informațiile de mai sus corespund unor persoane din anturajul dumneavoastră, dispărute și a căror dispariție nu a fost sesizată Poliției, vă rugăm să apelați de urgență Serviciul 112.”, a transmis IGP.

Anchetatorii continuă verificările pentru a stabili cum au ajuns victimele în iaz și cine se face responsabil de această faptă.

IGP: „Pe moment, polițiștii întreprind toate măsurile pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea persoanelor, scafandrierii activează în vederea depistării altor părți ale corpurilor, iar medicii legiști urmează să stabilească și alte detalii relevante.”

 


Casa Iubirii