Cristian Boureanu, invitat la “40 de întrebari cu Denise Rifai”, duminică, de la 22:00

,

“Cât de tare strânge cureaua un fost milionar?”, “În câte belele v-a băgat alcoolul?”, “Unde aţi greşit ca tată?”, printre întrebările adresate fostului politician

Cu un parcurs tumultuous pe scena publică, Cristian Boureanu v ine în faţa telespectatorilor duminica aceasta, pentru a răspunde celor 40 de intrebari adresate de Denise Rifai, la Kanal D.

Cristian Boureanu vine la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

 De-a lungul carierei sale politice, Cristian Boureanu a avut două mandate de deputat în Parlamentul României, fiind etichetat de presă ca “tânăra speranţă liberală”, “cel mai tânăr milionar din politică” şi “deputatul Playboy”.

În 2012, s-a retras din politică, demisionând din toate funcţiile deţinute în cadrul Partidului Naţional Liberal. Cristian Boureanu a trecut şi prin experienţa vieţii în spatele gratiilor, după ce a fost acuzat de trafic de influenţă şi, de asemenea, a fost şi protagonistul unui scandal uriaş în 2017, când a fost acuzat de ultraj.

Prin intermediul celor 40 de întrebari, telespectatorii vor afla amănuntele din spatele titlurilor de ziar ce l-au vizat pe Cristian Boureanu de-a lungul anilor.

Citeste si: Laura Dincă și Cristian Boureanu și-au spus adio după șase ani de relație: ”Spre bucuria multora, am luat decizia să ne despărţim”

“Cât de tare strânge cureaua un fost milionar?”, “În câte belele v-a bagat alcoolul?”, “Unde aţi greşit ca tată?”, “De ce bateţi femeile?”, “Cât de mult plătiţi ca să nu dormiţi singur?”, “Credeţi că mama ar fi mandră de dumneavoastră?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebarile lui Cristian Boureanu în ediţia de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 22:00, la Kanal D!

Mai multe detalii despre emisiunea “40 de intrebari cu Denise Rifai”, precum şi despre celelalte show-uri din grila sta ţ iei şi vedetele Kanal D puteţi afla accesând kanald.ro.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Industria 4.0: Un institut caută riscuri de criminalitate cibernetică!

Problema carburanţilor din Ungaria devine critică: MOL importă din Slovacia, dar a atins limitele capacităţilor sale logistice

Industria 4.0: Un institut caută riscuri de criminalitate cibernetică!

6500 oameni au murit pentru Cupa Mondiala din Qatar! Chiar asa e?

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies