Inițial, doar fetița a fost scoasă la suprafață, fratele ei fiind în continuare dispărut în apa rece sloi. Conform Observator, unchiul copiilor este cel care a încercat să îi ofere micuței primul ajutor, până la sosirea ambulanței.
Primele declarații ale părinților copiilor
Tragedia s-a produs în câteva minute, timp în care părinții celor doi copii se pregăteau să facă focul și să pună masa.
„Copiii s-au jucat afară. Eu am băgat lemne în casă să fac mâncare la copilaşi”, spune mama.
„N-a durat mai mult de 10-20 de minute treaba asta.
Citește și: Gina Bradea, în doliu! Îndrăgita vedetă plânge de câteva zile încontinuu: „A făcut blocaj renal.”
În doar câteva clipe, cei doi frați, care au ieșit să se joace în curtea casei, au plecat pe malul pârâului. Fără a fi conștienți de pericolul la care se expun, cei doi au călcat pe o bucată de gheață și au căzut în apa rece sloi. Fratele celor doi, în vârstă de trei ani, a fost cel care i-a anunțat pe părinți.
„S-au dus acolo să ia nişte crengi, cum mi-a zis mie băieţelul de trei anişori”, a mai spus mama.
Unchiul copiilor a aplicat primele manevre de resuscitare
Fetița a fost scoasă rapid din apă, însă în ciuda intervenției rapide a unchiului ei, nu a mai putut fi salvată.
„Am luat copila. Am pus-o o ţâră jos, i-am suflat în gură. Am băgat-o, am adus-o repede în casă, am pus-o în casă jos. El îi sufla în gură, eu îi făceam resuscitare.
Băiatul a fost dat dispărut, însă trupul i-a fost recuperat după două ore de căutări. Din păcate, nici pentru el nu s-a mai putut face nimic.
Citește și: Robert, un tânăr român de 32 de ani, a fost găsit fără viață. Era dat dispărut de mai bine de o lună
Familia trece din nou printr-o nenorocire, după ce a mai pierdut doi copii în trecut, din cauza pneumoniei.