Copacii lunari au început ca semințe obișnuite transportate în spațiu în timpul misiunii Apollo 14, creând o moștenire vie a NASA care încă leagă pădurile de explorarea lunară.
Totul a început în 1971 cu astronautul Stuart Roosa, membru al misiunii Apollo 14, care a luat la bord sute de semințe când era la comanda modulului. În timp ce Alan Shepard și Edgar Mitchell pășeau pe Lună, Roosa se afla pe orbită cu semințele în echipamentul său personal.
Printre semințele care reprezentau mai multe specii de copaci s-au numărat pinul loblolly, sicomorul, eucaliptul dulce, sequoia și bradul Douglas. După ce Apollo 14 a aterizat pe Pământ, Serviciul Forestier al SUA a pregătit semințele pentru germinare. Un număr mare dintre acestea au crescut normal și sunt acum copaci sănătoși, demonstrând că condițiile îndurate în timpul acestei misiuni nu au afectat capacitatea de creștere normală.
Mai târziu, acești copaci aveau să fie numiți Copaci Lunari. Un număr mare dintre acești copaci tineri au fost trimiși de NASA și de Serviciul Forestier în diverse locații din Statele Unite și din alte țări. Aceasta a însemnat că experimentul Apollo nu a fost un artefact, adăpostit pentru totdeauna într-un muzeu, ci mai degrabă o știință și o istorie vie.
Semințele Apollo în spațiu și știința din spatele copacilor lunari
Înainte de a se alătura astronauților, Stuart Roosa a fost un astronaut care a efectuat un salt cu fum în cadrul Serviciului Forestier al SUA. Transportul de semințe de copaci cu el în misiunea Apollo 14 a creat o legătură personală între experiența sa în silvicultură și explorarea NASA. A adus cu el în spațiu aproximativ 500 de semințe, iar modulul de comandă a parcurs zeci de orbite lunare.
Semințele Apollo nu au crescut cât timp s-au aflat în spațiu. Mai degrabă, au continuat să fie închise în pachete pe tot parcursul călătoriei și aduse înapoi pe Pământ pentru a încolți. Oportunitatea oferită de expunerea lor a fost șansa de a vedea dacă schimbările datorate mediului spațial întâlnite în timpul misiunii ar fi evidente în dezvoltarea ulterioară a copacilor.
Însă, după întoarcerea Apollo 14, o problemă neașteptată s-a produs cu semințele.
Semințele care au călătorit în spațiu și semințele de control corespunzătoare – semințe care nu au călătorit în spațiu – au germinat. Istoricul experimentului arată că nu s-a observat nicio diferență semnificativă între grupurile rezultate pe termen lung.
În general, Copacii Lunari au crescut într-un mod similar cu copacii de pe Pământ, iar proiectul s-a dovedit a fi o încercare interesantă de a depăși provocările vieții în afara Pământului cu ajutorul materialului biologic.Experimentul a fost mult mai restricționat decât experimentele actuale de biologie spațială. Semințele Apollo nu au fost cercetate cu atenție în laborator și sub GPS genetic. Cu toate acestea, copacii rămași au permis unele observații și au fost excentrici învățători despre cum materia biologică și viața însăși se pot adapta la un loc necunoscut.
Citește si: Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Copacii lunari NASA- Moștenirea vie a programului Apollo
În perioada bicentenarului Statelor Unite (1976) au fost plantați mulți copaci lunari. NASA și Serviciul Forestier au reușit să trimită puieți la școli, universități, autorități guvernamentale, parcuri și alte zone publice. Acești copaci au transformat semințele Apollo în simboluri tangibile ale istoriei spațiale, accesibile comunităților timp de multe decenii.
Un Copac Lunar a fost plantat la Casa Albă, iar alții au fost plantați în locuri legate de știință și guvern. Semințe și răsaduri au fost trimise și în străinătate. Astfel, Apollo a crescut dincolo de NASA ca un proiect de conectare a educației publice, silviculturii și explorării spațiului.
Nu a fost ținută o evidență centralizată completă a tuturor locațiilor de plantare, ceea ce a făcut mai dificilă urmărirea ulterioară a copacilor originali. În cele din urmă, unii dintre Copacii Lunii au pierit din cauza bolilor, furtunilor, dezvoltării sau vârstei înaintate. În acest scop, oamenii de știință de la NASA și-au unit forțele cu persoane interesate pentru a ajuta la localizarea exemplarelor care au supraviețuit testelor timpului prin intermediul înregistrărilor istorice, fotografiilor, plăcilor memoriale și documentelor locale.
Moștenirea a fost transmisă și prin intermediul copacilor de a doua generație, care au fost propagați folosind semințe sau butași din Copacii Lunari originali. Adesea denumiți „jumătăți de copaci Lunari ” sau Copaci Lunari de a doua generație. Aceștia nu își puteau face propriile călătorii în spațiu, dar și ei vin cu o legătură biologică cu semințele misiunii Apollo, iar viitoarele plantări educaționale le pot continua povestea.
Acești copaci oferă astăzi un instrument util pentru a comunica simultan o serie de subiecte. Un Arbore Lunar poate fi folosit pentru a implica elevii într-o discuție despre istoria NASA, biologia plantelor, germinarea semințelor, mediu și impactul zborurilor spațiale asupra țesuturilor vii. Elevii pot analiza diferite specimene și le pot compara cu copaci normali pentru a explica necesitatea experimentelor științifice de a avea copaci de control.
În cele din urmă, fiecare copac în picioare este la fel de mult un miracol, pe cât este un produs al tehnologiei și al naturii. Semințele au fost aduse în jurul Lunii de Apollo 14, transportate în siguranță înapoi pe Pământ și cultivate cu succes pentru a forma copaci care ar putea trăi generații întregi. Acestea au fost păstrate și vor continua să păstreze un aspect unic al istoriei NASA și a spațiului în comunitățile din întreaga lume.
Citește și: Alpinism competitiv al copacilor un sport deasupra pădurii
Citește și: Cărți vechi Chimie în spatele aroma lor distinctivă
Citește și: Insulele Fantomă Hărți, Mituri, Diagrame și Explorare
