Claudia, o profesoară dedicată trup și suflet meseriei, și-a găsit sfârșitul la doar 28 de ani. În iunie urma să împlinească 29 de ani, notează Ziarul Argeșul. Conform unor date din anchetă, tânăra ar fi suferit de depresie și urma tratament de aproximativ 3 ani.
Citește și: Profesoara Adriana Lăpăduș s-a stins din viață. Comunitatea academică din Petroșani este îndoliată
Claudia, o profesoară în vârstă de 28 de ani, a fost găsită fără suflare la marginea unei păduri din Suceava
Claudia a fost găsită fără suflare luni seară, la marginea unei păduri din localitatea Mărițeia Mică, comuna Dărmănești. Deși echipajele medicale au ajuns de urgență la fața locului, medicii nu au mai putut să o salveze.
Tânăra era profesoară la Școala „Miron Costin” din cartierul Burdujeni, dar și la Școala Gimnazială din Ipotești.
Colegii ei au descris-o ca pe un dascăl dedicat meseriei și profesionist. Chiar săptămâna trecută, în urma unei inspecții tematice, obținuse un punctaj maxim.
„Când timpul nu mai are răbdare și sufletele sunt împietrite de tristețe...
Timpul nu a mai avut răbdare și a închis o carte a vieții peste care s-a așternut tăcerea...
Paginile ei – scrise cu blândețe și cu o noblețe rară – rămân acum în mâinile noastre, ale celor care am cunoscut-o pe doamna profesoară 𝐂𝐥𝐚𝐮𝐝𝐢𝐚 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐁𝐨𝐢𝐜𝐢𝐮𝐜, un dascăl dedicat, discret și atât de iubit!
Citește și: Greșeala fatală care te trimite la reanimare! A ajuns la spital după ce a…
În urma ei rămâne un gol imens în sufletele noastre, rămân glasurile elevilor pe care i-a îndrumat cu răbdare și căldură, gesturile firești și pline de bunătate- amintiri neprețuite.
Ne unim gândurile într-o rugăciune tăcută și transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Vei rămâne veșnic în inimile noastre îndurerate!”, este mesajul postat de Școala Gimnazială Miron Costin Suceava.
Claudia ar fi suferit de depresie
În spatele unui zâmbet și a unei cariere stabile, Claudia ar fi dus o bătălie cu depresia și lua tratament de aproximativ 3 ani. Mai mult, un eșec sentimental ar fi făcut-o să renunțe la studiile doctorale începute la Iași, notează Ziarul Argeșul.
Potrivit presei locale, în una dintre unitățile de învățământ unde profesa Claudia ar fi existat și anumite tensiuni profesionale. Se bănuiește că una din cauzele care ar fi determinat-o să își pună capăt zilelor, susțin surse apropiate familiei, este aceea că acesta nu se înțelegea cu o directoare.
Anchetatorii nu au oferit până acum detalii suplimentare despre aceste aspecte, iar verificările continuă.
Claudia se pregătea de doctorat și urma să împlinească 29 de ani.