Cine este Laura, noua concurentă din ”Casa iubirii”? Iată cine este băiatul care i-a atras atenția și cum a reacționat actuala lui partenera

,

Laura este noua concurentă din Casa iubirii. Vizibil emoționată, tânăra a dezvăluit că a intrat în emisiune pentru un anumit băiat pe care vrea sa-l cucerească.


In articol:

În ediția de luni a emisiunii Casa iubirii, băieții au avut parte de o surpriză de proporții în momentul în care Radu a fost chemat în camera roșie pentru a se întâlnit cu nouă concurență intrată în competiție. Uluit că el a fost cel ales să meargă în camera roșie pentru o prima conversație cu nouă concurentă, Radu s-a emoționat teribil, mai ales că i-au fost acoperiți ochii și nu a reușit să îi vadă chipul.

Pe de altă parte, fetele au urmărit întregul moment pe monitoare și au fost surprinse de întâlnirea celor doi. De departe cea mai afectată de imagini a fost Xenia, care de ceva vreme se află în cunoaștere cu Radu și speră că totul va decurge bine și vor formă un cuplu în cele din urmă.

Cine este Laura, noua concurentă din ”Casa iubirii”

Laura are 25 de ani, este din Ploiești și în viața de zi cu zi este reprezentant de vânzări. Tânăra a dezvăluit că este o persoană deschisă și optimistă și speră că viață ei să capete un sens bun odată cu intrarea în emisiune, acolo unde va încerca să își caute jumătatea mult visată. Toate fetele au fost curioase să afle dacă tânăra blondina a intrat special pentru Radu în Casa iubirii.

casa iubirii

Laura, noua concurenta, in camera rosie, alaturi de Radu

[Sursa foto: Captură KANAL D]

Cu emoții în glas, Laura a mărturisit că îi place de Radu, însă nu a intrat special pentru el și nu are de gând să îi distrugă actuală relație cu Xenia dacă totul va decurge bine între ei, ci va încerca să îi cunoască și pe ceilalți băieți singuri în competiție.

Astfel, Xenia s-a arată mult mai liniștită după mărturisirile făcute de Laura în față tuturor. Întrebată cum și-ar dori să fie băiatul care îi va deveni partener, Laura a subliniat că își dorește lângă ea un partener responsabil, calm, iubitor, tandru, să îi placă și călătoriile pentru că ei îi plac plimbările în țară și peste hotare.

„Eu când am venit aici, am spus că îmi place de Radu! Și de asta am mers în camera roșie, dar nu am spus că vreau o relație neapărat cu Radu! Nu vreau să te superi pe mine! Stai liniștită că mi-a spus în camera roșie că e în cunoaștere cu ține”, a spus Laura.

casa iubirii

Laura, noua concurenta din Casa iubirii

[Sursa foto: Captură KANAL D]

După ce au văzut-o pe Laura mulți dintre băieți au afirmat că este frumoasă și că are ochii superbi, însă Radu a părut foarte rezervat și distant, dând de înțeles că se dedică în continuare relației sale cu Xenia pentru a constată dacă se potrivesc sau nu și abia apoi va lua o decizie în privința Laurei.

Citeste si: Ionuț și Larisa, întâlnire romantică la munte. Sejurul s-a lăsat și cu un sărut. Iată ce s-a întâmplat între cei doi concurenți de la Casa Iubirii

Citeste si: Radu, în camera roșie cu o blondă misterioasă. Xenia izbucnește în lacrimi. Urmăriți o nouă ediție a emisiunii, luni, 8 august, de la 10:00 și de la 16:30, la Kanal D

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Ionuț și Larisa, întâlnire romantică la munte. Sejurul s-a lăsat și cu un sărut. Iată ce s-a întâmplat între cei doi concurenți de la Casa Iubirii

Ucraina anunță eliberarea a peste 400 de kilometri pătraţi în Herson

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Exclusiv! Andreea Mantea a pierdut un pariu cu David. Ce a pus-o fiul ei să facă după ce a câștigat: "Nu pot să cred că am făcut eu asta!"

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies