Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața, iar alte 21 au fost rănite în urma a două mișcări tectonice care au lovit o regiune montană din Peru. Seismele s-au produs în provincia Chupaca, din regiunea Junin, la aproximativ 300 de kilometri est de Lima. Autoritățile au mobilizat echipe de intervenție în zonele afectate, unde mai multe locuințe au fost distruse sau avariate. Există temeri că sub dărâmături s-ar putea afla și alte persoane.
Cel puțin șase persoane și-au pierdut viața după o mișcare seismică de 5.1 în Peru
Potrivit apnews.com, cele două mișcări tectonice au avut magnitudinile de 5,1 și 3,7. Prima mișcare tectonică s-a produs la o adâncime de 24 de kilometri, iar a doua la 18 kilometri. Anterior, Centrul Seismologic Euro-Mediteranean a raportat că prima mișcare tectonică a avut magnitudinea de 5,6.
Șeful Institutului Național de Apărare Civilă din Peru, Luis Vásquez, a declarat că primele evaluări arată că aproximativ 48 de locuințe au fost distruse, iar alte 18 au fost avariate. În total, în jur de 300 de persoane au fost afectate și primesc sprijin, inclusiv corturi.
Citește și: Mișcare seismică de 7,3 grade pe scara Richter! Autoritățile au emis alertă de valuri puternice
Locuințele din comunitățile afectate din provincia Chupaca sunt, în general, construcții realizate din blocuri de chirpici, ceea ce a contribuit la amploarea pagubelor produse de mișcările tectonice.
Citește și: Mădălina Apostol, partenera de viață a lui Nick Rădoi, s-a stins din viață! Cum s-a întâmplat tragedia
Echipele de intervenție caută în continuare persoane aflate sub locuințe
Luis Vásquez a precizat că echipele de urgență și pompierii au ajuns duminică în zonele afectate pentru a îndepărta dărâmăturile, iar autoritățile se tem că ar putea exista și alte victime blocate sub clădirile prăbușite.
Institutul Național de Apărare Civilă din Peru a transmis că numărul persoanelor date dispărute nu este cunoscut în acest moment.
Mai multe clădiri s-au prăbușit sau au suferit avarii structurale, inclusiv biserica istorică „Santiago de León” și fostul convent din Chongos Bajo, construite în anul 1565 și incluse în patrimoniul național.
Luis Vásquez a declarat că folosirea materialelor tradiționale din chirpici la construcția locuințelor din această zonă andină a contribuit la amploarea distrugerilor.
Imaginile difuzate de presa locală au surprins locuitori adăpostiți în aer liber, în apropierea caselor grav afectate, iar printre dărâmături au fost observate și animale. O femeie din zona afectată a declarat pentru un post local de radio că locuința sa a fost distrusă și că încearcă să găsească un loc unde să stea împreună cu cei trei copii ai săi.
Peru este situat de-a lungul Centurii de Foc a Pacificului, zonă în care se produce aproximativ 85% din activitatea seismică mondială. În anul 2007, o mișcare tectonică cu magnitudinea de 7,9 a lovit provincia Pisco din regiunea Ica, unde aproape 600 de persoane și-au pierdut viața.