Polițiștii din cadrul Secției 17 au fost sesizați cu privire la incident în jurul orei 12:00. Echipajele ajunse la fața locului au delimitat și asigurat zona pentru efectuarea verificărilor.
Ce se întâmpla în familia medicului rezident
Tânărul era medic rezident în cadrul Secției de Hematologie și desfășura un stagiu de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București.
Din primele concluzie ale autorităților, „persoana în cauză s-ar fi precipitat de la un etaj superior”. „În pofida eforturilor depuse de medici, aceștia au declarat decesul bărbatului”, mai transmit polițiștii.
Citește și: Mădălina Apostol, partenera de viață a lui Nick Rădoi, s-a stins din viață! Cum s-a întâmplat tragedia
Surse Mediafax au declarat în exclusivitate faptul că tânărul provenea dintr-o familie cu părinți medici:
„E o tragedie! Avea probleme grave de sănătate în familie și, probabil, nu a suportat această situație”.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Cazul urmează să fie preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.Trupul medicului va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei, conform procedurilor în astfel de cazuri.