Calendar ortodox 31 august 2026. Ce sărbătoare este și ce trebuie să facă credincioșii

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 30 aug 2026, 12:56

Sfântul Macarie Protopsaltul

Sursa: Basilica

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc luni, 31 august, pe Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul, unul dintre oamenii care au avut un rol important în dezvoltarea și răspândirea cântării bisericești în limba română.

Canonizarea sa a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în contextul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Citește și: Sfântul Alexandru, prăznuit pe 30 august. Ce semnificație are această zi și ce tradiții respectă credincioșii

Cine a fost Sfântul Macarie Protopsaltul 

Conform basilica, Sfântul Macarie Protopsaltul s-a născut în anul 1763, într-o familie credincioasă.

A fost atras încă din copilărie de muzica psaltică și a studiat inclusiv la Odessa, unde a învățat limba greacă. Revenit la București, a devenit ucenic al Părintelui Macarie Dascălul și al Părintelui Dionisie, amândoi legați de viața duhovnicească și de slujirea de la Curtea Domnească și Catedrala Mitropolitană.

Mai târziu, tânărul a ajuns la Sfântul Munte Athos, unde a primit tunderea în monahism și numele Macarie.

După revenirea în țară, a fost hirotonit ieromonah și a primit mai multe ascultări, inclusiv aceea de predicator al Curții Domnești.

Citește și: Sărbătoare mare sâmbătă, 29 august. Zi de post pentru credincioși. Ce sfânt este prăznuit

Între 1805 și 1808, a mers la Iași pentru a studia alături de Petru Vizantie, protopsaltul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. După întoarcerea la București, a devenit stareț al Mănăstirii Golgota de lângă Târgoviște și a reînființat școala de muzică a mănăstirii.

Un moment important în activitatea sa a avut loc în 1819, când Mitropolitul Dionisie Lupu a reînființat școala de muzică a Mitropoliei Ungrovlahiei și l-a numit pe Macarie conducătorul acesteia.

Sfântul Macarie a primit misiunea de a adapta și traduce cântările bisericești în limba română, astfel încât acestea să poată fi înțelese de credincioși. După mai multe încercări, în anul 1823 a reușit să tipărească la Viena Teoreticonul, Irmologhionul și Anastasimatarul, considerate primele cărți de muzică psaltică tipărite în limba română.

Citește și: Care este relația dintre Andreea Tonciu și nașa ei, Anamaria Prodan. Motivul pentru care vedeta nu mai apare în lumina reflectoarelor: “Pentru mine a fost un șoc.”

Citește si: Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații

Activitatea sa nu s-a limitat la tipărirea cărților. Macarie a format numeroși ucenici, care au dus mai departe tradiția cântării psaltice și au înființat școli de muzică în mai multe orașe.

După retragerea sa la Iași, apoi la Mănăstirea Neamț, Sfântul Macarie a continuat să traducă și să pregătească lucrări de muzică bisericească. Ulterior, s-a întors în Țara Românească și a primit ascultarea de a se ocupa de tipărirea Vieților Sfinților la Mănăstirea Căldărușani.

Tot acolo și la Mănăstirea Țigănești a contribuit la înființarea unor școli de muzică pentru monahi.

La 6 februarie 1836 a fost tipărit, cu binecuvântarea și sprijinul Episcopului Chesarie Căpățână, Prohodul Domnului.

În vara aceluiași an, Sfântul Macarie s-a îmbolnăvit și a rămas imobilizat la pat. Ultimele sale zile le-a petrecut la Mănăstirea Viforâta, unde a fost îngrijit de sora sa, Maica Iustina, stareța mănăstirii. A trecut la Domnul la 30 august 1836.

Ce este bine să faci de Sfântul Macarie Protopsaltul

Ziua de 31 august poate fi un moment de rugăciune și recunoștință pentru credincioși. În această zi, aceștia pot merge la biserică, se pot ruga pentru sănătatea familiei și pentru cei aflați în suferință și pot aprinde o lumânare pentru cei adormiți.

De asemenea, este o zi potrivită pentru fapte bune, ajutorarea celor care au nevoie și împăcarea cu persoanele cu care există neînțelegeri. Credincioșii pot citi rugăciuni și pot acorda mai mult timp vieții duhovnicești.

Citește și: Calendar ortodox marți, 25 august 2026. Credincioșii ortodocși prăznuiesc Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Fiind ziua de pomenire a unui mare dascăl al muzicii bisericești, cei care sunt apropiați de tradiția psaltică pot asculta sau cânta imnuri bisericești și pot descoperi mai multe despre opera și contribuția Sfântului Macarie.

Ce nu este bine să faci pe 31 august

În tradiția creștină, sărbătoarea nu este asociată cu o listă oficială de interdicții. Important este ca această zi să fie trăită cu respect, liniște și rugăciune.

Credincioșii sunt îndemnați să evite certurile, conflictele, vorbele jignitoare și comportamentele care îi pot răni pe cei din jur. De asemenea, este bine ca timpul liber să nu fie dedicat exclusiv distracțiilor, ci să existe un moment pentru rugăciune și pentru apropierea de familie.

Pentru cei care pot participa la slujbă, ziua de sărbătoare reprezintă un prilej de a merge la biserică și de a cinsti memoria Sfântului Cuvios Macarie Protopsaltul, cel care și-a dedicat viața transmiterii cântării bisericești în limba română.

 


Casa Iubirii