Luni, 31 august 2026, în calendarul creștin ortodox este prăznuită Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului. Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Toma a primit Cinstitul Brâu ca dovadă a învierii și înălțării Maicii Domnului cu trupul la cer. De-a lungul timpului, Brâul Maicii Domnului a fost legat de numeroase mărturii despre vindecări și ajutor pentru cei aflați în suferință. Tot în această zi este pomenit și Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul, alături de alți sfinți.
Calendar creștin ortodox 31 august 2026. Povestea Brâului Maicii Domnului
Potrivit crestinortodox.ro, Sfântul Apostol Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii și înălțării ei cu trupul la cer. Brâul ar fi fost țesut de Maica Domnului din păr de cămilă.
Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim, iar în anul 395, Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare, a adus Cinstitul Brâu la Constantinopol.
Mai târziu, în secolul al XIII-lea, trimișii regelui bulgar Ionita Caloian au luat Brâul de la Constantinopol. În secolul al XIV-lea, cneazul sârb Lazar I a dăruit Brâul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos.
Potrivit altor cercetări, acesta ar fi fost dăruit mănăstirii de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino.Citește și: Calendar ortodox 31 august 2026. Ce sărbătoare este și ce trebuie să facă credincioșii
Între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului”. Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă.
Racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească. Este vorba despre o parte din Brâu, în timp ce alte două părți au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii de maici Kato Xenias, situată la 50 de kilometri de Volos, Grecia.
De-a lungul vremii, Brâul Maicii Domnului a fost asociat cu vindecarea unor bolnavi, în special de cancer, dar și cu ajutorul oferit femeilor care nu puteau avea copii.
Cinstitul Brâu a fost, de asemenea, dus în mai multe locuri în timpul unor epidemii. În 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Țara Românească pentru îndepărtarea ciumei. În 1871, sultanul turc sub a cărui protecție se afla Muntele Athos după căderea Constantinopolului a dus Brâul în țara sa pentru îndepărtarea holerei.
În 1894, Brâul a fost dus la Kios pentru a înlătura epidemia care lovise plantațiile de lămâi și portocali.În perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenias s-a aflat la Iași, cu ocazia hramului Catedralei Mitropolitane – Cuvioasa Parascheva. Peste un milion de credincioși au cinstit în acele zile la Iași Brâul Maicii Domnului, împreună cu moaștele Sfintei Parascheva și fragmente din moaștele Sfântului Gheorghe.
În perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenias s-a aflat și în Arhiepiscopia de Alba Iulia și a fost adus pentru prima dată în Constanța în anul 2002, iar pentru a doua oară în anul 2008.
Tot în această zi sunt pomeniți Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul, Sfântul Mucenic Fileort, Sfântul Mucenic Diadoh, Sfintele șapte Fecioare din Gaza, Sfinții Mucenici Mina, Faust, Andrei și Iraclie, Sfinții patru Mucenici din Perga Pamfiliei, Sfinții trei sute șaizeci și șase de Mucenici din Nicomidia și Sfântul Aidan episcopul.
Rugăciunea Brâului Maicii Domnului pentru sănătate și ajutor
Azi, creștinii ortodocși citesc rugăciunea către Brâul Maicii Domnului pentru a fi vindecați de orice boală:
„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Sub îndurările tale scăpăm şi noi. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii ne scapă, una Curată şi Binecuvântată. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău (numele) de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos sa fie robul tău. Amin. Ca şi cu o comoară luminată, Preacurată de Dumnezeu Născătoare cu prea cinstitul tău brâu, robul tău, (numele) se încununează şi se luminează, bucurându-se şi în taină se veseleşte, Stăpână, strigând către tine: Bucură-te, coroană cinstită şi cununa dumnezeieştilor măriri.
Bucură-te, ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii. Bucură-te, prin care răsare bucuria. Bucură-te, prin care piere blestemul. Bucură-te, pântecele întrupării dumnezeieşti. Bucură-te, îndraznirea celor muritori către Dumnezeu, Bucură-te, muncirea vrăjmaşmilor celor nevăzuţi. Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele. Bucură-te, ceea ce ne curaţi de păcate şi de lucruri spurcate. Bucură-te, căderea dracilor. Bucură-te, uşa mântuirii. Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc. Bucură-te, cămaşa nunţii cele fără de sămânţa. Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi. Bucură-te, prin care cad vrăjmaşii. Ca şi cu o cinstită coroană, cu brâul tău, robul tău (numele) cu bună credinţă luminat, fiind încununat cu dumnezeiasca ta mărire, să-l mântuieşti ca un milostiv. Încinge pe robul tău (numele), întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte nebiruit contra patimilor celor ce-l muncesc şi nepătimire biruitoare dăruindu-i, ca pururea să te mărească pe tine şi Fiul tău şi să strige: Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, ca un milostiv.
Naşterea fără stricăciuni şi fericire numai tu ai avut, Preabinecuvântată, şi încingere de mântuire a dăruit oamenilor brâul tău cel sfânt, care până acum a rămas nestricat, Dumnezeiască Mireasă, prin care robul tău (numele) ia de la Dumnezeul nostru mare milă. Cei între Sfinţii Părinţii noştri mari dascăli şi ierarhi ai lumii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi loan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril şi toti Sfinţii Apostoli şi întâiul mucenic Ştefan, sfinţilor mucenici Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Dumitru şi toţi sfinţii mucenici şi mucenice, Sfinte Ioane, proorocule şi Inaintemergătorule, Botezătorul Lui Hristos, sfinţilor prooroci Moise, Avraam, Ilie, Elisei şi toţi Sfinţii Apostoli şi mucenici, rugati-va Domnului pentru viata, pacea, sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele), pentru apărarea şi mântuirea lui şi să-l păzească de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele şi vrăjitoriile. Inima se îndoieşte, atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei, încingându-se cu putere nebiruita împotriva patimilor necurate şi a vrăjmaşilor fără de trupuri, nevătămat rămânând în veci.
Brâul tău, întru bucuria inimii, cu cinste toti să-l purtăm, care este spre ajutorul tuturor credincioşilor; de Dumnezeu Născătoare, dă celui ce s-a atins de prea cinstitul tău trup, celor bolnavi dă vindecare, celor ce alunecă, întărire, celor leneşi îmbărbătare, cârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere. Este cu adevărat, Curată Fecioară, dumnezeiescul dar al precinstitului tău brâu, tuturor celor ce cu credinţă îl purtăm şi-l sărutăm cu dragoste în veci. Sfinţilor tămăduitori fără de arginti şi de minuni făcători, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon, Ermolae, Samson şi Diomid, Mohie şi Aniochit, Talaleu, Trifon şi toti sfinţii mucenici, drepţilor părinţi loachim şi Ana, tu, cuvioase părinte Nicolae, împreună cu arhiereul loan Gură de Aur, rugati-vă Domnului pentru viaţa, sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului tău Dumnezeu (numele) şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l păzească de tot răul pentru ca întreg şi sănătos să petreacă în veci.
Sfinţii Evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi loan, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, Serafimii şi Heruvimii cu cei 318 sfinţi părinţi de la Niceea şi toţi sfinţii pomeniţi în sfânta noastră Biserică, rugaţi-vă Domnului pentru sănătatea, viata, pacea şi buna norocirea şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele) şi pentru ca Dumnezeu să-l apere şi mântuiască de tot raul, necazurile, de toate bolile şi durerile, de tot blestemul, vrăjitoriile şi întrutotul sănătos şi întreg să fie în veci. Amin. Te bleastăm pe tine, diavole, cu puterea Sfintei Cruci, cu Fecioara Mamă şi Sfânta Treime, cu toate fecioarele martire şi cu toti sfinţii îngeri şezători pe cele noua tronuri în jurul tronului Tatălui Ceresc şi cu toţi sfinţii pomeniţi în acest brâu, ca să nu ai nici o putere asupra robului lui Dumnezeu (numele), cu nici un fel din vicleniile tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul ce-l ispiteşte cu greutatea păcatelor şi cu cumplita lene de robire, degrabă să mântuieşti pe robul tău (numele), mult milostivă Fecioară Maria, care cu credinţă aleargă la tine, ca singură apărătoare şi mântuitoare in veci. Amin.
Doamne, mântuieşte-ne pe noi (de două ori). Mărire Apărătoarei Doamne, mulţumiri pentru biruinţă aducem ţie, robii tăi, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Preacinstitul tău brâu, ce a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor este cetăţii tale tărire nebiruită şi visterie de bunătăţi neimpuţinată. Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, Mărire Ţie.
Stăpână, primeşte rugăciunile noastre şi ne mantuieşte de toată nevoia şi întristarea. Mărire Tie, mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prea Sfântă Treime, mărire Tie.”