BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața, iar alta a ajuns în stare gravă la spital după ce o autoutilitară a derapat și ulterior s-a oprit într-un copac

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 28 iun 2026, 15:10

 O persoană și-a pierdut viața, iar alta a ajuns în stare gravă la spital după ce o autoutilitară a derapat și ulterior s-a oprit într-un copac

Sursa: news.ro

O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost grav rănită într-un accident rutier produs pe un drum din județul Mureș, după ce o autoutilitară a derapat și s-a izbit de un copac.

Un eveniment rutier grav s-a produs duminică pe drumul comunal 10, între localitățile Gurghiu și Comori, în județul Mureș. Mai exact, o autoutilitară a derapat, iar ulterior s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea carosabilului, iar în urma impactului, două persoane au fost rănite, iar una a fost declarată decedată.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvare, inclusiv pompieri cu autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean cu medic, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gurghiu, precum

și un elicopter SMURD.

Cum a avut loc evenimentul rutier

Potrivit informațiilor transmise de ISU Mureș, una dintre persoanele implicate prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar medicul aflat la fața locului a fost nevoit să declare decesul acesteia, iar a doua persoană a fost încadrată în cod roșu medical și a fost preluată de echipajul SMURD pentru a fi transportată de urgență la spital.

Citește și: Ea este Diana, fetița de 10 ani care și-a pierdut viața după ce a fost acroșată de o mașină, în județul Timiș. Prietena ei a ajuns în stare gravă la spital

Citește și: Alina Pușcău intră în operație! Ce mesaj a lăsat vedeta după ce a anunțat că boala a intrat în metastaze: “Am cancer!”

Citește si: „Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

„În urma accidentului rutier au rezultat două victime. O persoană prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul acesteia. Cea de-a doua victimă, încadrată în cod roşu, a fost preluată de echipajul SMURD”, au transmis oficialii ISU Mureş, potrivit news.ro.

Din păcate, șoferul autoutilitarei a pierdut controlul volanului, a derapat și s-a izbit de un copac, aflat pe marginea drumului.

Traficul a fost blocat pe drumul comunal 10

În urma evenimentului rutier, circulația pe tronsonul dintre Gurghiu și Comori a fost complet blocată, iar pompierii au intervenit pentru extragerea persoanei din autoutilitară și pentru asigurarea zonei, în timp ce autoritățile au demarat cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

Citește și: O femeie s-a stins din viață după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc din Iași

Polițiștii fac cercetări și urmează să stabilească cu exactitate toate detaliile legate de producerea evenimentului rutier.

 

 


Casa Iubirii