Vâlvătaia a generat cantități mari de fum care s-au răspândit rapid în zonă. Din cauza riscurilor pentru locuitori, autoritățile au transmis mesaje de avertizare prin sistemul RO-Alert, notează Știrile KanalD.
Citește și: Foc puternic în Rahova! Este vorba de mai multe case. Pompierii au început evacuarea
Au fost emise mesaje RO-Alert
Intervenția salvatorilor a fost una amplă, având în vedere faptul că zona afectată include spații de depozitare și o parcare acoperită. Degajările dense de fum au impus măsuri suplimentare pentru protejarea populației din apropiere.
„Este vorba despre o construcție cu spații de depozitare și parcare acoperită. Din cauza fumului dens, pentru protecția populației a fost transmis mesajul RO-Alert. Până la acest moment nu au fost identificate victime.
Pe fondul extinderii focului, mai multe autoturisme aflate în vecinătatea magazinului au fost afectate, iar oamenii din zonă au încercat să își mute mașinile pentru a preveni pagube suplimentare.
La fața locului acționează echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care intervin pentru limitarea pagubelor și securizarea perimetrului, în zona Universitate.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.