La aproape o lună după ce executivul condus de Ilie Bolojan a fost înlăturat de la conducere, joi, 4 iunie, președintele Nicușor Dan a anunțat desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Alegerea sa este Eugen Tomac, actual lider al PMP, notează Digi24.
Citește și: Ilie Bolojan, mesaj pentru toți românii, după ce a fost demis: „Am făcut tot ce mi-a stat în putință”
Eugen Tomac este noul prim-ministru al României
Decizia a venit după o nouă rundă de consultări cu formațiunile politice, desfășurate în această săptămână, într-un context politic marcat de negocieri tensionate.
Președintele Nicușor Dan a explicat că blocajele dintre formațiunile parlamentare au influențat decisiv această alegere, susținând ideea unui premier din afara jocului politic clasic, capabil să medieze dialogul dintre tabere.
„În timpul acestui proces au apărut tensiuni între partidele din coaliție, tensiuni care s-au amplificat și am ajuns, din păcate, ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid. S-a ajuns la punctul la care pare normal ca exact forțele politice împotriva cărora românii s-au mobilizat în urmă cu un an, să fie invitate să facă parte din actul de guvernare. Eu cred că o astfel de atitudine e irațională și contravine acelui interes național definit de români în mai 2025. Cine e de vină că această coaliție a funcționat așa cum a funcționat? E foarte bine că am avut o amplă dezbatere în societate.” Eu cred că în momentul acesta e important să vedem viitorul mai mult decât ce s-a întâmplat până acum. pentru că partidele nu se înțeleg ăntre ele singura soluție e să fie un premier independent de fiecare partid din parlament care să ducă România în direcția pe care o doresc românii. Asta înseamnă direcție prooccidentală, finalizarea PNRR, bugetul pe 2027. Românii își doresc reformă în instituțiile statului digitalizare și limitarea corupției. Am ales o persoană indepdentă de partide, dar care are experiența necesară pentru a discuta cu partidele, pentru că e nevoie de consens și e nevoie pentru asta de experiență politică. Aștept aceeași responsabilitate de la partidele politice. Eugen Tomac are independenta, valorile care îl definesc pentru poziția de premier”, a
În același context, Eugen Tomac a transmis că își asumă responsabilitatea formării viitorului Guvern și că va încerca să construiască o echipă bazată pe competență și dialog politic.
„E o onoare și responsabilitate de a forma viitorului Guvern. Înțeleg din plin contextul dificil prin care trecem, cunosc așteptările românilo și sunt conștient de provocările pe ca trebuie să le depășim împreună. (...) Îmi asum cu bună credință această misiune de a propune țării o echipă guvernamentală profesionistă cqare să muncească pentru cetățeni. Îmi doresc să găsesc un dialog sincer în Parlament, pentru a investi un guvern care va avea o singură agendă- binele românilor.(...) Voi prezenta Parlamentului o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic”, a precizat Eugen Tomac.
Conform procedurii, noul candidat are la dispoziție 10 zile pentru a încerca formarea unei echipe guvernamentale și pentru a obține sprijinul necesar din partea parlamentarilor.
Cine este Eugen Tomac
Conform sursei menționate mai sus, Eugen Tomac nu se încadrează în categoria tehnocraților, având în vedere rolul său de europarlamentar și poziția de lider al PMP. Totuși, el este perceput ca o opțiune din afara aranjamentelor politice ale partidelor din Parlament, variantă la care Nicușor Dan a apelat pentru a reduce tensiunile dintre formațiunile care au format fosta coaliție de guvernare.