BREAKING NEWS Deflagrație în apropiere de rafinăria din Ploiești! S-a emis RO-Alert

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 19 aug 2026, 12:14

Deflagrație de amploare în apropierea rafinăriei din Ploiești. Un depozit de diluanți a fost cuprins de flăcări, iar populația a primit mesaj RO-Alert.

O deflagrație de amploare a izbucnit în apropierea rafinăriei din Ploiești, unde un depozit cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați a fost cuprins de flăcări. Depozitul este unul de diluanți, iar pompierii se chinuie să stingă focul la această oră.

Populația din zonă a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert, în timp ce autoritățile au luat măsuri pentru limitarea accesului în zona afectată.

Deflagrație puternică  lângă rafinăria din Ploiești

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, în clădirea afectată se află, din primele informații, un depozit de diluanți. Hala este situată peste drum de rafinărie, în apropierea Porții 3, însă autoritățile precizează că aceasta nu aparține rafinăriei.

Conform Digi24, suprafața afectată este estimată la aproximativ 1.000 de metri pătrați, iar intervenția pompierilor este îngreunată de faptul că aceștia nu au reușit, până în acest moment, să pătrundă în interiorul depozitului.

Citește și: Valentin Sanfira, primul interviu despre divorț, la 6 luni de la despărțirea de Codruța Filip: „De nervi, am dat, te descarci.”

Citește si: Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”

Citește și: O mănăstire din județul Suceava a fost cuprinsă de foc. Acoperișul și mai multe obiecte de cult au fost afectate 

Din acest motiv, salvatorii acționează de la distanță, încercând să limiteze flăcările și să împiedice extinderea acestora către alte zone. Deocamdată, nu este cunoscut cu exactitate ce se află în hala respectivă, iar pompierii trebuie să țină cont de riscurile asociate materialelor depozitate acolo.

Populația din zonă a fost avertizată prin RO-Alert

Având în vedere amploarea evenimentului și faptul că în apropiere mai există și alte clădiri, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru persoanele aflate în zonă.

Pompierii continuă intervenția pentru limitarea efectelor și pentru protejarea construcțiilor învecinate, astfel încât situația să nu se extindă pe o suprafață mai mare.

Citește și: Foc violent, cu degajări mari de fum, la un service din Capitală! ISU a emis un mesaj RO-Alert în sectorul 1

În același timp, circulația pe strada Mihai Bravu din Ploiești, unde se află depozitul a fost blocată, ca urmare a intervenției echipajelor de salvare și a măsurilor luate de autorități pentru siguranța populației.

Potrivit ISU Prahova, depozitul afectat se află peste drum de Poarta 3 a rafinăriei, însă nu aparține acesteia. Pompierii rămân la fața locului și acționează pentru lichidarea flăcărilor și pentru prevenirea extinderii acestora.

 


Casa Iubirii