BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 09 mai 2026, 10:04
video Foto(5)

A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor

Sursa: Știrile Kanal D/Poliția Bihor

După câteva ore de căutări, bărbatul suspectat că i-a luat viața tinerei de 18 ani, găsită moartă pe un câmp din Bihor, a fost prins.

UPDATE 19:00. Bărbatul suspectat că i-a luat viața Aliciei, tânăra de 18 ani găsită fără viață pe un câmp din Bihor, a fost prins în apropiere de locul crimei, informează news. ro. Acesta stătea ascuns într-un lan de rapiță, dar a fost identificat cu ajutorul unui elicopter IGAv care participa la căutări.

UPDATE.

Poliția Bihor a făcut publice fotografia și semnalmentele principalului suspect. Este vorba de Bóné Jozsef-Zsolt, un bărbat de 39 de ani din localitatea bihoreană Parhida.

Bărbatul a fost condamnat în 2010, de Tribunalul Bihor, la 20 de ani de închisoare pentru ucidere. A fost eliberat condiționat pe 24 aprilie 2025 din Penitenciarul Satu Mare, printr-o decizie a Judecătoriei Satu Mare. Tragedia din Bihor seamănă cu cea provocată de Emil Gânj, din Mureş, care și-a ucis iubita și care a fost eliberat, la rândul său, condiționat, relatează WOWbiz.

„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, desfășoară activități pentru depistarea unui bărbat- Bóné Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, județul Bihor, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei de 8 mai a.c., în localitatea Pahida, județul Bihor”, a transmis vineri după amiază Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.

Citește și: La 3 ani de la nuntă, Bella Santiago a dat vestea cea mare: „Chiar GEME...

Citește si: Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”

Știre inițială:

Potrivit informațiilor transmise de Adevărul, eleva prezenta vătămări în zona gâtului, iar autoritățile investighează o posibilă crimă.

Zona unde a fost găsit trupul victimei a fost împânzită de polițiști, iar presupusul asasin este căutat cu drone și câini de urmă.

Citește și: O doctoriță de 42 de ani din București, găsită spânzurată de aparatul de aer condiționat. Aceasta ar fi rămas fără loc de muncă în urmă cu câteva luni

O elevă de 18 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Bihor

Descoperirea tulburătoare a fost făcută de o femeie vineri, 8 mai 2026, pe un câmp din comuna Tămășeu, județul Bihor. Tânăra de 18 ani făcea practică la o fermă de animale din apropiere și se bănuiește că a fost vorba de o crimă.

Anchetatorii au descoperit pe trupul elevei vătămări în zona gâtului, condițiile în care a fost găsită fiind greu de explicat.

Deși echipajele medicale au ajuns imediat la fața locului, nu au putut să o mai salveze.

Principalul suspect, căutat cu drone

Surse apropiate din anchetă au dezvăluit că tânăra, elevă în clasa a XI-a, făcea practică la o fermă din apropiere și ar fi avut o relație de aproximativ un an cu un îngrijitor de acolo. Acesta este și principalul suspect, care ar fi un recidivist condamnat în trecut pentru crimă și tâlhărie, notează Digi24. Bărbatul ar fi fost eliberat din închisoare în urmă cu aproximativ un an.

Citește și: O fetiță de 4 ani a fost găsită fără viață într-o mașină, în Craiova. Micuța se afla alături de mama sa

Zona în care fata a fost găsită moartă a fost rapid împânzită de polițiști, iar suspectul este căutat cu drone și câini de urmă.

 


Casa Iubirii