Ministrul Dezvoltării Rurale și Alimentației, Margaritis Schinas, a anunțat că pescarii vor primi 5,33 euro pentru fiecare kilogram de pește-iepure prins. Decizia a fost luată în urma unei întâlniri de două ore cu reprezentanții organizațiilor de pescari, potrivit publicației elene iefimerida.gr.
Bani pentru capturarea peștelui iepure
În afară de recompensa acordată pentru capturarea peștelui-iepure, guvernul de la Atena a anunțat și alte măsuri de sprijin pentru sectorul pescuitului. Potrivit ministrului Margaritis Schinas, primele trei măsuri vor intra în vigoare în cel mai scurt timp posibil.
Prima măsură presupune subvenționarea combustibilului utilizat de pescari în perioada aprilie-iunie. Astfel, statul va acorda o subvenție de 16 eurocenți pe litru de combustibil în lunile aprilie și mai, respectiv 12 eurocenți pe litru în iunie.
A doua măsură constă în lansarea unui program-pilot pentru capturarea peștelui-iepure, în special în zonele cele mai afectate de invazia speciei, respectiv în Creta și în sudul Mării Egee.
Ultima și cea de-a treia măsură prevede acordarea unor compensații pescarilor ale căror activități vor fi afectate de înființarea viitoarelor parcuri marine.
Peștele-iepure alungă turiștii
Peștele-iepure este tot mai prezent în sudul Greciei, în special în zonele de coastă frecventate de turiști. Specialiștii avertizează că populațiile de pește-iepure continuă să se extindă de la un an la altul, sporind îngrijorările autorităților.
Peștele-iepure reprezintă un pericol major din mai multe motive. Pe de o parte, mușcătura sa puternică poate provoca răni serioase, iar pe de altă parte, organismul său conține tetrodotoxină, una dintre cele mai puternice toxine naturale cunoscute.