Apar primele gelozii la „Casa Iubirii”! Cina romantică dintre Jaqueline și Valentin este în prim-plan: „Mi se pare foarte emoționat”. Aflați cum reacționează concurenții în ediția de sâmbătă, 17 ianuarie, difuzată de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 16 ian 2026, 19:39

Cina romantică dintre Jaqueline și Valentin îi pune pe jar pe Daniela și Alexandru. În ediția de sâmbătă, 17 septembrie 2026, concurenții privesc atent fiecare zâmbet dintre cei doi.

În ediția de sâmbătă, 17 ianuarie 2026, a emisiunii „Casa Iubirii”, are loc cina romantică dintre Jaqueline și Valentin. Concurenții din ambele casă observă interacțiunea dintre cei doi, iar geloziile încep să apară pentru Alexandru și Daniela. 

Apar primele gelozii la „Casa Iubirii”

Pe parcursul ediției de sâmbătă, 17 ianuarie 2026, a emisiunii „Casa Iubirii”, concurenții discută despre întâlnirea pe care Valentin a avut-o cu Daniela, dar și despre cina romantică pe care urmează că o aibă cu Jaqueline. Atât Valentin, cât și Jaqueline, au menționat, cu zâmbetul pe buze, că sunt

foarte pregătiți pentru cina romantică.

Jaqueline: Cum a fost Valentin date-ul de ieri?

Valentin: Plăcut, mi-a plăcut. Mie unul mi-a plăcut.

Jaqueline: Te-ai simțit bine?

Valentin: Da.

Jaqueline: Ești pregătit de alt date?

Valentin 100%. Tu ești pregătită?

Jaqueline: Foarte. 

Înainte de întâlnirea romantică cu Valentin, Alexandru a mers în casa fetelor pentru a purta o discuție cu Jaqueline. Concurentul și-a dorit să îi explice tinerei ceea ce a vrut să spună în camera roșie, atunci când Jaqueline s-a simțit „certată”. Alexandru și Jaqueline au discutat în patru ochi, în grădină, acolo unde concurentul a primit o îmbrățișare din partea fetei.

Alexandru: Pot să te îmbrățișez?

Citește și: Niculina Stoican, anunț dur după ce a câștigat procesul împotriva Olguței Berbec: „Unii oameni sunt...”

Citește si: Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului

Jaqueline: Vrei?

Citește și: Lucia și Daniela, discuție aprinsă în „Casa iubirii”. De la ce a pornit cearta între cele două concurente: „Cu mine nu-ți merge”

Alexandru: Da. Scuză-mă că m-am făcut neînțeles. 

Jaqueline: Păi fă-te acum înțeles, ai ocazia. 

Într-un cadru romantic, cu petale de trandafiri și lumânări, Jaqueline și Valentin au primul lor date. Valentin i-a oferit frumoasei concurente un buchet de trandafiri albaștrii, gest care a fost apreciat de Jaqueline.

Jaqueline: Sunt foarte confortabilă, așa, cu tine!

Cei doi concurenți sunt extrem de emoționați, dar și zâmbitori, ceea ce le atrage atenția colegilor din emisiune. Daniela privește atent interacțiunea dintre Valentin și Jaqueline, asemenea lui Alexandru. Conexiunile dintre concurenți sunt puse la încercare de zâmbetele calde și privirile dulci dintre cei doi concurenți.

Alexandru: Mie mi se pare foarte emoționat.

Urmăriți materialul video de mai jos pentru a viziona întregul moment: