Rayza Dias, asistentă medicală aflată în afara programului de lucru, a povestit că a coborât cu dificultate până la baza așa-numitului „Pod al Scheletului”, unde avea loc activitatea de bungee jumping neautorizată. Potrivit acesteia, tânăra de 21 de ani era conștientă și a apucat să îi spună câteva vorbe.
Maria, tânăra care făcea bungee jumping în Brazilia, trăia când echipajele medicale au ajuns la ea
Maria Eduarda Rodrigues de Freitas a fost filmată sâmbătă în momentul în care a fost aruncată de pe un pod abandonat cu o înălțime de aproximativ 40 de metri, aflat în apropierea orașului Sao Paulo. Imaginile distribuite pe rețelele sociale arată că organizatorii nu ar fi fixat frânghia de siguranță înainte de salt, ceea ce a dus la o nenorocire, scrie New York Post.
Asistenta medicală Rayza Dias, aflată la fața locului în acel moment, a povestit că tânăra era încă în viață imediat după cădere, iar aceasta a încercat să îi acorde primul ajutor.
„Mi-am julit toată mâna, pentru că acolo jos e o pantă abruptă și aveam la dispoziție doar o singură frânghie ca să coborâm.Totul era acoperit de noroi. Am continuat să cobor, cobor, am mers pe jos tot drumul ” , a declarat Dias duminică pentru postul de televiziune brazilian Domingo Espetacular.
Citește și: O gravidă în nouă luni și-a prins soțul cu amanta pe plajă. Care a fost reacția femeii: “Ești dezgustător!”
Asistenta a spus că a reușit chiar să vorbească cu tânăra în încercarea de a o încuraja.
Citește și: O acrobată a căzut 4 metri în gol de pe „Roata Morții”, în București
„Am și vorbit cu ea. Am obiceiul să glumesc și să spun: «Nimeni nu moare în tura mea». Și i-am spus: «Duda [Eduarda], nimeni nu moare în tura mea». Chiar dacă nu eram în tura mea acolo”, a mai spus Dias.
În urma tragediei, trei operatori implicați în organizarea salturilor au fost arestați și acuzați de omor. Potrivit autorităților, doi dintre aceștia au fugit imediat după incident și au fost urmăriți cu ajutorul unui elicopter înainte de a fi prinși.
Maria avea doar 21 de ani și era studentă în Brazilia.