Invitat în emisiunea moderată de Bianca Comănici, Alexandru a ținut să lămurească speculațiile legate de o posibilă apropiere între el și Andra.
Alexandru a vorbit despre perioada de după intrarea Andrei în „Casa iubirii”
Întrebat de Bianca Comănici cum a resimțit perioada în care Andra a intrat în competiție și dacă acest lucru a influențat ruptura dintre el și Jaqueline, fostul concurent de la „Casa iubirii” a declarat că noua concurentă nu a avut niciun impact asupra sentimentelor sale.
„Perioada de la intrarea ei în casă până la cearta mea cu Jaqueline nu a fost cu nimic diferită. Adică n-am simțit nimic, a fost, pur și simplu, o altă concurentă nouă în casă și atât”, a spus Alexandru.
Mai mult, acesta a explicat că problemele din relația cu Jaqueline au pornit din neînțelegerile dintre ei și din lipsa de încredere pe care o avea la acel moment.
„În momentul în care am avut cearta cu Jaqueline, eu înțelesesem anumite lucruri greșit, nu aveam încredere în ea, nu o cunoscusem atât de bine, nu trecusem prin greutăți împreună încât să văd că este acolo și luptă în continuare și a fost mai mult faptul că vedeam eu lucrurile greșit față de Jaqueline”, a declarat tânărul.
Citește și: Claudia Puican, imagine emoționantă cu fiul ei. Gestul care a surprins-o pe artistă: “În burtica mamei.”
Alexandru a subliniat că apariția Andrei în casă nu a avut nicio legătură cu deciziile sale, chiar dacă anumite gesturi sau reacții au lăsat loc de interpretări: „Nu am avut nicio legătură cu Andra. Că au fost interpretate anumite zâmbete și cuvinte, asta este altceva, dar nua avut niciun fel de impact asupra mea perioada de când a intrat Andra până la cearta mea cu Jaqueline”.
Bianca Comănici l-a întrebat apoi direct dacă a existat vreodată o atracție față de Andra sau dacă a văzut-o într-un sens amoros, iar răspunsul lui a fost ferm: „O vedeam o fată decentă, frumoasă, cum sunt toate fetele și toți băieții care intră în Casa iubirii, dar nu mai mult, adică n-am avut gânduri sau...”.