UPDATE 16:09: Potrivit ultimelor informații, Silviu Prigoană a suferit un puseu de tuse, după care ar fi făcut infarct, însă specialiștii de la medicina legală urmează să stabilească cu exactitate dacă aceasta a fost cauza morții sale. Medicii ar fi încercat să-l resusciteze minute bune, însă fără succes. Echipajul de pe ambulanță a confirmat faptul că omul de afaceri a murit în urma unui infarct, și nu înecat cu mâncare, așa cum era informația inițială.
FILMUL EVENIMENTELOR: Potrivit informațiilor de la fața locului, Silviu Prigoană era la masă, iar la un moment dat a tușit tare. Omul de afaceri ar fi căzut pe jos, moment în care au chemat ambulanța. Până la sosirea ambulanței, omul de afaceri a fost resuscitat de personalul restaurantului, timp în care ceilalți clienți au fost evacuați din restaurant. Medicii de pe ambulanță l-au resuscitat minute bune, iar la ora 15:30 a fost declarat decesul.
Iată comunicatul dat de Poliția Brașov:
''.P.J. BRAȘOV În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului. În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitătii de parchet competente.''
ȘTIREA INIȚIALĂ: Silviu Prigoană a murit după ce s-a înecat cu mâncare și nu a mai putut fi salvat, potrivit Realitatea Plus. Resuscitarea lui s-a terminat în urmă cu puțin timp și omul de afaceri a fost declarat mort.
„Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat că s-a întâmplat la Brașov, într-un restaurant, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău, este tatăl copiilor mei, sunt foarte afectată”, a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru România TV.
A murit Silviu Prigoană
Tragedie în România! Silviu Prigoană s-a stins din viață într-un mod subit, marți, 12 noiembrie, 2024.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Luna decembrie aduce vești neașteptat de bune pentru pensionari! Ce beneficii primesc aceștia la final de an
Fondator al primei televiziuni de știri din Romania, businessman, fost deputat, numele lui Silviu Prigoana a fost in atenția publica si prin lungul sir de mariaje si divorturi.
Potrivit unui corespondent local din Brașov, Silviu Prigoană a murit la un restaurant din satul Șimon, localitatea Bran, județul Brașov.
La scurt timp după moartea lui, Adriana Bahmuțeanu a făcut o declarație tulburătoare despre această tragedie, fără să ofere, însă, detalii suplimentare despre momentul fatidic.
În anul 2010, Silviu Prigoană a suferit un infarct miocardic acut, în urma căruia i s-a montat un stent pentru desfundarea unei artere care alimentează cu sânge mușchiul inimii, după cum preciza Spitalul Floreasca într-un comunicat, la acea vreme.
După 14 ani de la acest episod cumplit din viața lui, Silviu Prigoană s-a schimbat radical, din punct de vedere fizic. Acesta a slăbit câteva zeci de kilograme, tocmai pentru că ținea la sănătatea lui. Însă, din păcate, soarta a fost alta pentru businessman.