În total, 11 persoane au fost implicate, iar bărbatul de 48 de ani se afla deja în stop cardio-respirator la sosirea echipajului medical. Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.
Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui eveniment rutier cu 11 victime, în Timiș
Tragedia a avut loc marți, 18 august 2026, e drumul județean DJ 592, în localitatea Chevereșu Mare, județul Timiș. Potrivit autorităților, în eveniment au fost implicate două autoturisme și un microbuz, în care se aflau, în total, 11 persoane.
Din primele informații transmise de ISU Timiș și citate de Jurnalul, un bărbat în vârstă de 50 de an, care conducea un autoturism din direcția Chevereșu Mare către Bacova, s-a izbit de un alt autoturism care circula din sens opus și era condus de un bărbat de 39 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de șoferul de 50 de ani a fost proiectat într-un microbuz.
Trei persoane au fost vătămate, iar un bărbat de 48 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Celelalte două persoane au fost transportate la spital pentru mai multe îngrijiri medicale.„În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 50 de ani, precum și a unui pasager al acestuia, în vârstă de 27 de ani, cele două persoane fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Totodată, un alt pasager din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 50 de ani, un bărbat în vârstă de 48 de ani, a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia.