LA MÂNA DESTINULUI
De luni până duminică, de la ora 14:45, urmărește serialul "La mâna destinului”, o nouă şi impresionantă poveste de dragoste.
Omer Aslanbas (Erkan Petekkaya), un chipeş şi prosper om de afaceri din Adana, oraş situat în partea central-sudică a Turciei, conduce compania Aslanbas pe care familia lui o deţine de mai bine de 20 de ani.

El este personajul cu greutate din companie şi burlacul favorit al înaltei societăţi. Omer face parte dintr-o familie numeroasă şi este foarte atent când vine vorba de nevoile celor din jur. Familia lui deţine mai multe terenuri pe care se cultivă bumbac şi, pe lângă grija pe care o poartă familei, el este foarte ataşat şi de muncitorii care lucrează pe câmpurile cu bumbac, astfel că Omer nu este doar şeful, ci şi prietenul lor.

Cum o corporaţie este prosperă şi datorită angajaţilor pricepuţi, o mare contribuţie la succesul firmei o are tânăra Ceren (Sezin Akbasogullari). Ea lucrează ca inginer agricol la compania Aslanbas şi este foarte apreciată, fiind una dintre cele mai pricepute experte ale corporaţiei.

Ceren este o tânără frumoasă şi deşteaptă însă, sufletul ei ascunde o mare durere. Ceren era doar o fetiţă când, sub ochii ei, i-a fost omorâtă întreaga familie, întâmplare petrecută în urmă cu 20 de ani. Se pare că tocmai familia Aslanbas se face vinovată de acest lucru. Ceren s-a întemniţat în întuneric. Îşi caută plină de speranţă trecutul.

Prietena ei cea mai bună Diyar, de profesie avocat, o ajută să afle cât mai multe detalii despre această tragedie şi, tot ea o sfătuieşte să dea uitării această etapă neagră a vieţii ei, să înceapă o nouă viaţă, departe de firma la care lucrează. Ceren nu renunţă şi singurul ei scop va fi acela de a-i face să plătească pe adevăraţii vinovaţi de moartea familiei ei.

Ceren îl întâlneşte pe Omer, iar acesta este îngenuncheat de frumuseţea şi isteţimea ei. Între cei doi se va naşte o interesantă poveste de dragoste.

Cine se gândeşte însă, că această dragoste o va pune într-o situaţie foarte delicată, înfricoşătoare şi frumoasă în acelaşi timp.
TITLU ORIGINAL: Beyaz Gelincik
DISTRIBUTIE: Omer Aslanbas (Erkan Petekkaya),Ceren (Sezin Akbasogullari)
GENUL: Dramă
Recomanda unui prieten:
GALERIE FOTO & VIDEO