Guvernul i-a oferit suma de o sută de mii de euro necesară intervenţiei chirurgicale de care are atâta nevoie. N-a fost un drum uşor. Timp de patru luni, atât ea, cât şi familia şi prietenii au luptat necontenit.
Campania umanitară "Salvează o viaţă" demarată în urmă cu câteva luni de ştirile Kanal D şi-a atins astfel scopul. Am reuşit împreună să întindem o mână de ajutor unui om care avea nevoie de noi, într-un moment în care viaţa sa era pe muchie de cuţit. Mulţumim tuturor celor care i-au fost alături Ionelei şi care au crezut în şansa ei încă din prima clipă - prieteni, vedete, oameni simpli, necunoscuţi, chiar şi autorităţilor, care au înţeles că viaţa unui om stă în mâinile lor.
Au fost luni de suferinţă. Luni de aşteptări tot mai greu de îndurat. Au fost şi momente când Ionela simţea că nu mai poate duce lupta pentru viaţă. Durerile au pus-o de multe ori la pământ, dar nu s-a lăsat. S-a ridicat de fiecare dată şi a mers mai departe. Aseară, după ce a auzit anunţul Guvernului, a simţit că s-a născut a doua oară.
Ionela Linte: “Pentru mine această veste înseamnă şansa la viaţă, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrurile s-au rezolvat spre folosul meu.”